„Creditele BCR Banca pentru Locuinţe Creditele acordate au înregistrat anul acesta creşteri spectaculoase – practic creditele s-au dublat faţă de anul 2012, când portofoliul însuma 48,5 milioane RON. În 2013 portofoliul nostru a depăşit 1.500 de credite, majoritatea creditelor fiind orientate spre modernizare, renovare, extinderea şi/sau amenajarea locuinţelor, precum şi spre construcţie”, a declarat Carmen Schuster, Vicepreşedinte BCR Banca pentru Locuinţe.

Portofoliul de credite BCR Banca pentru Locuinţe este format mai ales din credite anticipate (42%) şi intermediare (27%) – credite de tip punte – acordate clienţilor cu nevoi locative mai urgente şi care au dorit să investească mai rapid în proiectele lor de locuit. Când clientul întruneşte condiţiile de vechime necesare repartizării contractului de economisire-creditare, creditul intermediar se transformă în credit locativ (Bauspar), cu dobândă fixă în lei de 5% sau 6% pe an.

Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor care doresc să investească mai rapid în domeniul locativ, BCR Banca pentru Locuinţe a redus dobânda la creditele intermediare şi anticipate acordate în lei şi garantate cu ipotecă, de la 7% şi, respectiv, 8% pe an la doar 6,25% pe an, pe toată perioada creditului.
Clienţii încheie la acordarea creditului intermediar sau anticipat şi un contract de economisire-creditare. Acesta le asigură la finalizarea contractului de creditare intermediar sau anticipat trecerea în continuare la credit cu dobândă fixă Bauspar de numai 5% sau 6% pe an, în funcţie de tipul produsului ales.

„Pentru următorii ani estimăm un volum de afaceri de peste 3 miliarde de euro, sume care vor fi investite de clienţii băncilor pentru locuinţe în dezvoltarea domeniului locativ”, a precizat Carmen Schuster, Vicepreşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.

Statistici BCR BpL

Valoarea medie a investiţiei clienţilor BCR Banca pentru Locuinţe este de 65.700 lei(cca. 14.600 euro). În cazul finanţărilor acordate pentru construcţia de locuinţe, valoarea medie a creditului este de 97.300 lei (echivalent 21.600 euro), iar pentru proiectele de modernizare, reabilitare, amenajare a locuinţei, clienţii investesc în medie 35.900 lei (echivalent 8.000 euro).

În topul creditelor acordate în ultimul an de către BCR Banca pentru Locuinţe se regăsesc: un credit pentru modernizarea şi extinderea locuinţei în valoare de peste 790.000 lei (echivalent 176.000 euro) acordat în judeţul Ilfov, un credit pentru cumpărarea unei case în valoare de 655.000 lei (echivalent 145.000 euro) acordat în judeţul Timiş şi un credit pentru construcţia unei locuinţe în valoare de 395.000 lei (echivalent 87.700 euro) acordat în judeţul Argeş.