Nume cu renume Orice licoare are o poveste, un creator sau un personaj real care a inspirat-o. Și, de cele mai multe ori, numele lor se confundă
Cu greu poți să te plimbi prin dreptul unui raft cu băuturi fără să găsești la tot pasul, pe etichete, numele unor oameni. Fără să vrem, îi pomenim de fiecare dată când pronunțăm numele mărcilor pe care le-au inspirat, însă știm destul de puține lucruri despre ei. Iar istoriile lor sunt extrem de interesante, numai bune de povestit la un pahar de vorbă.
Captain Morgan
Este numele unui corsar galez faimos în secolul al XVII-lea. Legătura sa cu romul este evidentă; ceea ce se știe mai puțin, însă, este că a activat intens în zona Caraibelor, unde a servit interesele guvernatorului de Jamaica în timpul războiului dintre Anglia și Spania. A supraviețuit războiului și, la bătrânețe, a fost făcut cavaler al Coroanei și, la rândul lui, a devenit guvernator al statului Jamaica.
Johnnie Walker
Numele de astăzi al celui mai cunoscut scotch din lume a aparținut unui băcan din Kilmarnock, Scoția. În băcănia sa a comercializat și un whisky, Walker’s Kilmarnock Whisky, însă el nu avea nicio contribuție la producerea lui. Doar îl vindea. Fiul său, Alexander, însă, a creat propriul blend de scotch-uri după ce a preluat magazinul de la tatăl său. Iar blendul respectiv a căpătat mai apoi numele de Johnnie Walker Black Label.
Jack Daniel
Jasper Newton Jack Daniel a fost unul dintre cei mai prosperi producători de whiskey din Tennessee la începutul secolului al IX-lea. Distileria sa din Lynchburg era, la acea vreme, cea mai prosperă întreprindere din zonă, iar Jack Daniel era un businessman reputat. Celebru pentru temperamentul său vulcanic, într-o bună zi Jack s-a rănit la picior după ce și-a lovit seiful, pe care nu-l putea deschide. Rana s-a infectat și această infecție i-a fost fatală. Neavând copii, el i-a lăsat moștenire distileria nepotului său, contabil, Lem Motlow, al cărui nume este menționat, de asemenea, pe toate sticlele de Jack Daniel’s.
Jose Cuervo
În 1758, Jose Antonio de Cuervo a primit de la regele Spaniei o bucată de pământ în arendă pentru agricultură. Jose a plantat pe teren agave, și din acestea a început să producă mescal. 40 de ani mai târziu, regele Carlos al V-lea a acordat familiei Cuervo prima licență de producție pentru tequila și, cu această ocazie, noii proprietari au construit și prima distilerie. Astăzi, brandul aparține tot familiei Cuervo, iar patronul companiei este descendent de a șasea generație al primului proprietar.
Charles Tanqueray
La vârsta adolescenței, niciun amănunt din viața lui Charles Tanqueray nu prevestea destinul său de mai târziu. În familia sa, de generații, bărbații îmbrăcaseră haina preoțească, iar tânărul Charles se pregătea să urmeze cursurile seminarului din Bedfordshire. Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu, în 1830, el începe să distileze gin într-o mică făbricuță din Londra, și în mai puțin de 20 de ani ajunge să exporte cu succes ginul său în toate coloniile Imperiului Britanic.
Gaspare Campari
Fondatorul imperiului Campari și-a găsit vocația destul de repede. La vârsta de 14 ani el era deja ucenicul talentat al unui negustor de bitteruri din Torino. Șase ani mai târziu a creat primul său bitter care avea în compoziție peste 60 de ingrediente, iar în 1860 a creat firma Campari care a început să producă celebrul aperitiv italienesc. Se spune că rețeta concentratului inventat de Campari este și astăzi secretă. Un grup restrâns de angajați lucrează la producerea concentratului, care este folosit apoi la producția de masă a băuturii.
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www. theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.
Acest articol a apărut în ediţia print numărul 44 a revistei Capital din săptămâna 4 – 10 noiembrie 2013