Încă o măsură anunțată de Guvern dă peste cap planurile investitorilor din energia eoliană: o nouă impozitare pe turbine şi cabluri electrice subterane. Aceștia au fost ”puși în alertă” și spun că nu au fost consultaţi cu privire la impactul noilor taxe.
”Întrebarea legitimă care se pune este: Au făcut autorităţile române un studiu de impact asupra suportabilităţii financiare a tuturor acestor măsuri de către investitorii în capacităţile de energie eoliană?”, se întreabă companiile din industria de energie eoliană.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA), nu se cunoaşte care va fi impactul cuantumului pe care aceste măsuri fiscale le-ar aduce asupra veniturilor mult diminuate în urma aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013.
”Solicităm Guvernului să ia în considerare recomandările Comisiei Europene privind neretroactivitatea măsurilor recent introduse şi adoptarea acestor măsuri într-un mod transparent şi predictibil care să dovedească angajamentul Guvernului faţă de investitori şi consumatori”, reiese dintr-un comunicat al Asociației.
La începutul acestei săptămâni, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a declarat că Guvernul va introduce, de la 1 ianuarie 2014, un impozit pentru construcţiile speciale, iar încasările bugetare din această taxă sunt estimate la 480 – 500 de milioane de lei în 2014. Măsura se referă la companiile care deţin construcţii speciale cum ar fi E.ON, Enel, Transelectrica, Transgaz, Romgaz.