CEZ spune că analiza Consiliului Concurenţei vizează un caz de sustragere a energiei din 2011

Analiza Consiliului Concurenţei, care vizează distribuitorul şi furnizorul de energie CEZ, se referă la un caz de sustragere a energiei electrice în anul 2011, informează un comunicat al companiei energetice.

”Analiza derulată de Consiliul Concurenţei şi menţionată de preşedintele acestei instituţii, domnul Bogdan Chiritoiu, în cursul zilei de ieri, se referă la un caz de sustragere a energiei electrice identificat în 2011 în aria de operare a CEZ Distribuţie. CEZ a comunicat şi continuă să comunice transparent cu Consiliul Concurenţei şi toate celelalte instituţii abilitate să verifice activitatea companiilor din cadrul Grupului CEZ în România şi împărtăşeşte preocuparea acestora pentru proceduri operaţionale clare şi transparente, aşa cum a constatat şi Consiliul Concurenţei în acest caz”, susțin reprezentanţii CEZ.

Preşedintelui autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi că Consiliul Concurenţei are în derulare o investigaţie pe tema posibilităţii de a schimba furnizorul de energie, vizată fiind compania CEZ.
Energia este o industrie reglementată, care acum e în prag de liberalizare. Avem o serie de plângeri privind posibilitatea de a schimba furnizorul de energie. Avem firme care, în principiu, pot să-i forţeze pe furnizorii de electricitate să intre în concurenţă. În acelaşi timp, potrivit lui, reţeaua pe care o au ei depinde de reţeaua unuia. Aici, pot să apară o serie de distorsiuni, în sensul că cel care are reţeaua să spună: Ia electricitate de la mine, nu lua de la un concurent al meu!”, , a spus Chirițoiu.