Parlamentul bulgar a adoptat în octombrie o serie de amendamente la legea cetăţeniei bulgare care permiteau obţinerea de către străini a dreptului la reşedinţă permanentă în schimbul unui depozit bancar de 511.000 de euro (un milion de leva). Suma trebuia depusă într-o bancă pe termen de 5 ani. Mai mult, potrivit legii, cetăţenia bulgară putea fi obţinută de un investitor străin care a investit cel puţin 511.000 euro într-o societate din industrie, infrastructură, transport sau turism, cu condiţia ca acesta să aibă o reşedinţă permanentă de cel puţin un an.
Cetăţenia bulgară dă dreptul la călătorie liberă în UE şi la acces la piaţa comunitară a muncii, începând din anul 2014.
Preşedintele Rosen Plevneliev insistă însă că acordarea de cetăţenie bulgară nu se poate face doar pe motive economice. În opinia sa, în varianta adoptată de parlament legea reprezintă o ameninţare la securitatea naţională. Potrivit Constituţiei, după vetoul prezidenţial, legea se întoarce în parlament, unde trebuie supusă unui nou vot.
Parlamentarii sunt cei care vor decide dacă vor introduce modificări sau o vor adopta în varianta iniţială, iar după cel de al doilea vot şeful statului este obligat s-o promulge, fără să aibă dreptul la un nou veto.
Sursa: Agerpres