Cu o taxă toți suntem datori. Mai mică pentru leneși, mai mare pentru cei care muncesc. Pentru că se poate. Până la urmă, numai cine nu muncește nu plătește, nu-i așa? Recenta creștere a fiscalității nu va fi ultima din actuala guvernare. Nu trebuie să fii Nostradamus ca să ghicești că stomacul caracatiței corupte care controlează ţara ghiorțăie de foame. Banii sunt puțini, și topul priorităților celor care ne conduc are pe primele trei locuri grija pentru sine, pentru prieteni și pentru partid. Era de așteptat ca succesul răsunator al USL în ultimele alegeri să genereze o problemă grea. Prea multe guri care au ceva de spus trebuie să fie închise cu hălci din bugetul de stat. Prea mulți primari și șefi de consilii județene așteaptă să-și primească partea leului după ce au dărâmat toate recordurile de voturi favorabile. Iar țara are un buget prea mic pentru un apetit atât de mare. „Vreți mai mult?“ pare să fi întrebat retoric premierul. „Luați-vă singuri!“. Și așa s-a dat liber baronilor locali să încaseze direct de la cetățeni câți bani consideră fiecare că e necesar.
Dar nu doar gura baronilor locali trebuia închisă, ci și a mai-marilor de la București. Iar metoda favorită de alimentare cu bani este spolierea unei firme de stat. Invenția a fost folosită cu succes în cazuri celebre precum Hidroelectrica, CFR Marfă sau Oltchim.
Un caz mai recent și destul de simptomatic este acela al TVR, care a renunțat la transmiterea unui eveniment cu audiență uriașă garantată în favoarea România TV: meciul de baraj România – Grecia la fotbal. Așa se face că privatizările sunt o soluție cerută cu insistență de FMI, dar privită cu prea puțină deferență de către guvernanți. Iar dacă banii din piață sunt transferați în conturile off-shore ale potentaților zilei, de unde să mai fie bani și pentru bugetul de stat? Cum de unde? De la benzină și motorină. Adică dintr-un consum relativ inelastic, deci cu impact garantat. Consumul de combustibil nu se poate micșora semnificativ din cauza prețurilor mai mari, fiindcă lumea nu are încotro și trebuie să plătească. Și așa a apărut o acciză suplimentară care ne va ușura buzunarul cu încă 8% din ceea ce plăteam deja pe transportul rutier.
Cea mai mare problemă cu meseria de hoț este însă lipsa fraierilor. În ritmul actual, după ce va fi introdus și cotele progresive ale impozitului pe muncă, guvernarea actuală va constata decesul spiritului civic și al moralității până și ale ultimului prost, plătitor de taxe. Poate că atunci va renaşte şi paradisul jurnaliștilor de calitate: audiența emisiunilor economice va fi mai mare decât cea generată de chiloții Mihaelei Rădulescu, iar Monica Tatoiu va fi ignorată de 99% dintre telespectatori, care vor dori informație relevantă în detrimentul șuetelor unor semidocți obraznici. Deși mi-e teamă că un popor care a dat proverbul „capul ce se pleacă, sabia nu-l taie“ are resurse nebănuite de toleranță la impostură și prostie, chiar și atunci când e vorba despre cei cărora le încredințăm PIN-ul de la cardul de credit.
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial Capital