În legătură cu IPO-ul de la Romgaz, cred că patru aspecte sunt esenţiale: potenţialul şi apetitul investitorilor de a finanţa economia românească, dacă preţul de listare putea fi mai mare (dacă statul român putea încasa mai mulţi bani), cum va arăta evoluţia ulterioară pe piaţa secundară a titlurilor SNG şi semnificaţiile şi efectele gradului mare de suprasubscriere pe tranşa de retail.
Discutând în ordinea inversă a enunţării acestor patru chestiuni, este de subliniat că niciodată în istoria bursei de la Bucureşti nu a fost un asemenea grad de suprasubscriere ca în situaţia IPO-ului Romgaz, ceea ce reprezintă un  eveniment eminamente pozitiv pentru economia românească, indiferent de elementele negative care pot fi invocate. Unii pot considera că o suprasubscriere mare denotă faptul că fie investitorii, fie vânzătorul (statul şi intermediarii) nu cunosc bine compania emitentă. Dacă greşeala aparţine investitorilor, ei vor plăti un preţ superior pentru instrumente financiare care, în realitate, ar valora mai puţin, iar dacă reprezentarea falsă a realităţii aparţine ofertantului, atunci acesta vinde prea ieftin titluri pe care investitorii ar fi dispuşi să plătească mai mult. În cazul Romgaz, deja sunt acuzaţi intermediarii că au neglijat interesul vânzătorului şi au impus un preţ de ofertă prea mic pentru acţiunile SNG. Amintirea eşecului ofertei publice secundare Petrom din  iulie 2011 este însă proaspătă, indiferent de circumstanţele diferite care au influenţat cele două oferte. E adevărat, în vara lui 2011 Europa era în plină criză a datoriilor suverane, iar oferta Petrom nu a fost derulată sub excepţia din cadrul reglementării 144A din Securities Act 1933, care permite investitorilor instituţionali calificaţi din Statele Unite să achiziţioneze instrumente financiare emise în afara SUA. Derularea ofertei Romgaz, cu aportul esenţial al lui Goldman Sachs, în regimul reglementării 144A a creat premisele reuşitei ofertei. Dar, privind subscrierile de pe tranşa mică, de retail, se pare că oferta ar fi avut succes şi fără aplicarea acestei excepţii. Şi atunci, nu poţi să nu te gândeşti că investitorii de retail au un potenţial, dar şi un apetit extraordinar de a finanţa economia românească, atunci când nu au senzaţia că sunt înşelaţi de cel care le solicită efortul financiar.
Al doilea aspect, legat de preţul de ofertă, este limpede că putea fi mai mare.
Nu cred însă că îşi imagina vreun investitor sau analist profesionist un asemenea grad de suprasubscriere. Chiar managerul Fondului Proprietatea spunea că reuşita IPO-ului Romgaz nu ar fi putut avea loc fără listarea la Londra, oferta fiind considerată prea mare pentru piaţa românească. Această neîncredere a influenţat, probabil, mod decisiv stabilirea intervalului de preţ. În ceea ce priveşte forţa investitorilor de retail din România de a finanţa companiile viabile din economie, putem spune că oferta Romgaz a fost concepută astfel încât li s-a refuzat şansa de a încerca să absoarbă integral oferta. Realitatea este că, deşi frustrantă pentru BVB, mai ales în contextul uriașei suprasubscrieri, listarea GDR-urilor la Londra conduce la creşterea vizibilităţii economiei româneşti şi este un fapt eminamente pozitiv prezenţa unui prim-ministru român la London Stock Exchange. În fine, mare necunoscută rămâne lichiditatea în perioada următoare începerii tranzacţionării şi evoluţia preţului, care este esenţială pentru subscriitori. Este foarte important ca Romgaz să respecte principiile guvernanţei corporative şi să evite în totalitate decizii de genul celor care au condus la donaţia făcută de Romgaz către statul român. Listarea Romgaz conduce la îndeplinirea de către România a criteriilor cantitative pentru a fi inclusă în indicele emerging market. În perioada următoare, este datoria actorilor pieţei de capital din România să contribuie la îndeplinirea criteriilor calitative.

CRISTIAN DUȚESCU,
preşedinte, Organizaţia Profesioniştilor Pieţei de Capital