Eliminarea economiei subterane este dezideratul care unește tot spectrul politic din România și cea mai discutată problemă economică a zilelor noastre. Evaziunea fiscală a devenit subiectul central în aproape orice talkshow, discuțiile privind diverse alte chestiuni ricoșează iremediabil către ea. Două exemple: Gabriel Biriș spune că „din cauza evaziunii mor cu mult mai mulţi oameni și sunt distruse cu mult mai multe destine decât în urma omorurilor punctuale“, iar Costi Rogozanu spune că „taxele mai trebuie să și crească“, problema fiind aceea că taxele nu lovesc în cine trebuie. Ei bine, când doi oameni cu orientări ideologice diferite îți spun că evaziunea și colectarea impozitelor e problema, atunci e clar: trebuie să te duci să te culci, ferm convins că, dacă de mâine dimineață o rezolvi pe-asta, atunci vei vedea cum umblă pe stradă câinii cu covrigi în coadă.
Îndrăznesc să contrazic înțelepciunea convențională. Stârpirea economiei subterane și îmbunătățirea colectării impozitelor ar duce la scăderea nivelului de trai în România. Colectarea taxelor este însă cea mai simplă problemă. Poate fi rezolvată practic peste noapte, de către un guvern care chiar își propune. Cum? Simplu, „cu mitraliera“, așa cum au procedat unele țări africane (Zimbabwe acum câțiva ani) sau așa cum au demonstrat comuniștii că se poate confisca avuția. Evaziunea fiscală poate fi distrusă prin simpla amenințare credibilă din partea statului. Acest lucru a și fost propus de fapt, de exemplu de Dan Voiculescu, care a sugerat implicarea armatei în combaterea evaziunii. Dacă așa stau lucrurile, de ce nu luptă statul mai eficient cu economia subterană? În primul rând, regimul fiscal este unul politic: azi sunt, mâine cresc, poimâine dispar – în funcție de cum bate vântul preferințelor politice. Mi se pare interesant că oamenii care au reușit să fugă din lagărul comunist au fost tratați de regim drept dezertori, dar societatea i-a apreciat; în schimb, cei care evadează din lagărul fiscal sunt considerați aproape suboameni de către Guvern și condamnaţi de societate.
Când România ocupă locul 136 în lume la povara impozitării, învecinându-se cu Zimbabwe și Burundi, atunci cred că este destul de clar: regimul de politică fiscală și economică trebuie dat jos. Scăderea taxelor este cheia revigorării economiei și adevărata urgență a României, nu îmbunătățirea colectării lor.
Retragerea cetățenilor în tranșeele economiei subterane le oferă acestora posibilitatea să respire. O mulțime de afaceri sunt posibile fiindcă nu sunt impozitate, de la meditațiile oferite de profesori la spălătoriile auto care nu oferă bon fiscal și până la usturoiul cumpărat din piață. Să ne imaginăm pentru o clipă că un Birocrat-Dumnezeu ar face imposibile toate aceste activități; vă dați seama câte locuri de muncă s-ar pierde, câtă tristețe și (nu mă îndoiesc) revoltă ar rezulta de aici? Aşadar, lupta cu economia subterană este absurdă și o gogoașă politică, la fel cum este, de pildă, creșterea salariului minim. Orice guvern promite că va realiza aceste două lucruri. Dar totuși, de ce nu le face?! Deoarece consecințele economice și sociale ale unor astfel de măsuri sunt atât de neplăcute, încât „gogoșile“ s-ar dezumfla imediat.
Bogdan Glăvan,
profesor universitar