Transportatorii: Creşterea accizei la carburanţi, direct proporţională cu creşterea insolvenţei în transportul rutier

Introducerea unei accize de 7 eurocenţi la litrul de carburant este total nepotrivită în acest moment şi reprezintă ”o ameninţare gravă şi permanentă” pentru stabilitatea unei industrii cu un impact atât de puternic asupra economiei, sunt de părere reprezentanții Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Potrivit lor, orice majorare a costurilor ”trebuie să fie transmisă integral şi imediat clienţilor/beneficiarilor”, evitându-se în acest mod dezechilibrul unui întreg sistem logistic și creșterea insolvenței. De asemenea, aceștia subliniază că orice sumă care se doreşte a fi colectată din preţul carburanţilor nu poate fi obţinută decât ca acciză direct în bugetul de stat.
”Fondurile speciale nu sunt admise în Europa, astfel încât o eventuală alocare a sumelor colectate din majorarea accizelor pentru proiecte de infrastructură nu poate fi făcută decât prin bugetul de stat. Acest fapt demonstrează că orice enunț prin care se menţionează că banii colectaţi prin mărirea accizei urmează să fie atribuiţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră, este una falsă şi nefondată”, adaugă ei.
În opinia UNTRR, dezvoltarea infrastructurii ar trebui să constituie subiectul parteneriatului public – privat într-o formă autentică, şi nu folosind ca soluţii ”binecunoscutele tertipuri româneşti”. Reprezentanții transportatorilor mai consideră că sumele ar trebui să fie adunate din taxarea unei reţele de autostrăzi existente, nu închipuite. ”Utilizatorul autostrăzilor ar trebui să plătească pentru utilizare pe kilometru şi proporţional cu nivelul de emisii poluante”, au mai spus ei.