“Leul a pierdut teren ieri (luni – n.r.) până dincolo de 4,45 lei/euro, cel mai probabil urmărind deprecierea monedelor regionale. Totuşi, mişcarea relativ redusă şi volumele mici pe fondul cărora s-a întâmplat sugerează că leul va continua tranzacţionarea într-un interval îngust şi în această săptămână, întrucât calendarul economic internaţional este relativ lipsit de date importante, aşa cum se întâmplă de obicei după datele din SUA legate de piaţa forţei de muncă. Ne aşteptăm aşadar ca leul să oscileze între 4,43-4,47 lei/euro în perioada imediat următoare, cu o uşoară tendinţă pozitivă dată fiind dinamica favorabilă a comerţului exterior – fapt ce ar trebui sa fie reflectat şi de datele de cont curent pentru septembrie de astăzi”, se arată în raport. Economiştii ING Bank precizează că titlurile de stat pe termen scurt vândute de Ministerul Finanţelor luni au avut o cerere redusă, de sub un miliard de lei, şi un randament maxim care a depăşit cotaţiile superioare din piaţa secundară. MF a vândut luni obligaţiuni cu maturitatea reziduală uşor mai mare de un an la un randament maxim de 3,54%, cu aproape 10 puncte de bază peste cotaţia superioară din piaţa secundară.
ING: Leul va oscila între 4,43 și 4,47 lei/ euro
12 noiembrie 2013, 11:36
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:37
Economiştii ING Bank se aşteaptă ca moneda naţională să oscileze între 4,43-4,47 lei/euro în perioada imediat următoare, cu o uşoară tendinţă pozitivă dată fiind dinamica favorabilă a comerţului exterior, se arată într-un raport al băncii.
Etichete: date bancare,
euro-leu,
ing bank românia
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook