Producătorul de aluminiu Alro a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, o pierdere netă ajustată de 21 milioane de lei, față de un profit net ajustat de 83 milioane de lei (restatat) în perioada similară a anului trecut.
Totodată, cifra de afaceri a companiei, în perioada analizată, a fost de 1,55 miliarde de lei, față de 1,74 miliarde de lei în primele nouă luni din 2012. Scăderea e cauzată, în principal, de scăderea prețului aluminiului pe Bursa de Metale de la Londra. De asemenea, creşterea costurilor de producţie a fost determinată in principal de majorarea semnificativă a eco-taxelor (certificate verzi şi taxa de cogenerare).
“Rezultatele financiare continuă să fie afectate semnificativ de criza cu care se confruntă piaţa internaţională a aluminiului şi de eco-taxele locale. Deşi am implementat toate măsurile necesare pentru creşterea eficienţei operaţiunilor, factorii externi mentionaţi mai sus au influențat într-un mod negativ rezultatele Companiei”, a declarat Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.
Vânzările de aluminiu primar au rămas la un nivel similar cu cel din primele nouă luni ale anului 2012, respectiv la aproximativ 107.000 de tone, în vreme ce vânzările de aluminiu procesat au crescut la 53.400 de tone, în primele nouă luni ale anului 2013, de la 48.400 de tone în perioada similară din 2012. Creşterea totală a producţiei de aluminiu procesat a fost de 10%, în primele trei trimestre ale anului 2013.
Această creştere nu s-a reflectat în valoarea vânzărilor, deoarece preţul aluminiului pe Bursa de Metale de la Londra a continuat să scadă semnificativ și pe parcursul anului 2013, atingând un nivel mediu de 1.871 USD/tonă, în primele nouă luni ale anului 2013, faţă de un nivel mediu de 2.025 USD/tonă în perioada similara a anului 2012.
Costul vânzărilor a crescut cu 23,8 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului 2013, în comparaţie cu perioada similară din 2012, în principal din cauza majorării semnificative a taxelor cu energia (certificate verzi şi taxa de cogenerare). Cota anuală pentru certificate verzi a fost de până la 0,191 CV/MWh, faţă de 0,1188 CV/MWh în primele nouă luni ale anului 2012.