În urma discuțiilor, Dante Stein a fost ales președinte al Consiliului de Administrație, iar Manuel Donescu vicepreședinte al Consiliul de Administraţie. În plus, membrii Consiliului au stabilit primele comitete de lucru şi anume: Comitetul de Guvernanță Corporativă, Nominalizare și Remunerare și Comitetul de Audit.
Totodată, în cadrul ședintei s-a decis invalidarea reducerii contractuale a duratei mandatului directorului executiv, Christian Heinzmann, de la 4 ani la 1 an ca fiind contrară prevederilor statutare și s-au discutat aspecte aferente demarării procesului de evaluare a acestuia, conform celor dispuse de AGA.
Membrii Consiliului de Administrație și-au propus ca, în perioada acestui mandat, să ia toate măsurile pentru ca TAROM să devină o companie de care românii să fie mândri. “Vom mobiliza toate forțele care au un rol important în a maximiza performanțele acestei companii și vom face acest lucru profesionist, cu transparență și responsabilitate. Apreciez faptul că TAROM, fiind o companie majoritar detinuta de stat, prezintă un interes ridicat pentru public, dar mi-aș dori ca de acum încolo să fie purtate mai puține dezbateri în presă și să ne concentrăm, în schimb, asupra rezolvării problemelor companiei. TAROM are o poziție strategică, de ambasador al României. Vrem să o relansăm ca să poată ocupa astfel locul pe care îl merită“, a declarat Dante Stein, președintele Consiliului de Administrație.
Schimbări la Tarom. Ce a decis noul consiliu de administrație
15 noiembrie 2013, 14:17
Ultima modificare în 15 noiembrie 2013, 16:17
Noul Consiliu de Administrație al companiei TAROM s-a întrunit ieri în cadrul primei ședințe în actuala formulă.
Etichete: consiliul de administratie,
schimbare,
tarom
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook