Peste 1,5 miliarde de euro. Aceasta este valoare proiectului pentru modernizarea Gării de Nord, estimată de oficialii CFR SA. Proiectul, implementat în parteneriat cu o companie din Belgia, ar putea transforma Gara într-un punct de tranzit.
”În acest moment, se poartă discuții pentru un proiect care vizează modernizarea Gării de Nord, însă nu pot să avansez cifre exacte, pentru că încă suntem în studiu. Se intenţionează ca, în colaborare cu o firmă belgiană, să existe un acord între Guvernul României şi Guvernul Belgiei, să se facă investiţii pe fonduri europene”, a spus sâmbătă directorul general al companiei CFR SA, George Micu, cu ocazia inaugurării Staţiei de Taxi din Gara de Nord.
Teoretic, potrivit acestuia, toate liniile din gară vor trebui îngropate, adică vor fi subterane, iar spaţiul va fi utilizat comercial mult mai bine, pe modelul marilor orașe europene. Mai mult, se dorește o legătură cu Gara Băneasa şi Gara Progresul, astfel încât să se facă tranzit prin Gara de Nord.
Discuții pe această temă au mai avut loc și în trecut. Chiar în urmă cu un an apăruse posibilitatea unui parteneriat între CFR SA și compania belgiană Euro Station. Intenția declarată atunci de oficiali era clară: înființarea unei societăți comerciale pentru reabilitarea şi extinderea infrastructurii din Bucureşti, incluzând şi Gara de Nord.
Negocierile au avut loc în urma Memorandumului de Înţelegere semnat între Ministerul transporturilor din România şi Ministerul transporturilor din Belgia.