România, locul doi în UE la scăderea numărului înmatriculărilor de autoturisme noi, în octombrie

Vânzările auto pe piaţa europeană au urcat cu 4,6% în octombrie, fiind prima creştere lunară consecutivă din ultimii doi ani, a anunţat marţi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citată de Bloomberg.

Un număr de 1,04 milioane autoturisme noi au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA, faţă de 999.266 vehicule în octombrie 2012, majoritatea pieţelor mari înregistrând creşteri, exceptând Italia. Piaţa auto din România a înregistrat în octombrie o scădere de 17,5%, fiind înmatriculate 5.594 de autoturisme noi. Este al doilea cel mai semnificativ declin din Uniunea Europeană.

În primele şase luni ale acestui an, vânzările de autoturisme în Europa au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.

În luna octombrie, însă, înmatriculările de autoturisme noi în Germania (cea mai mare piaţă din UE) au crescut cu 2,3% în ritm anual, până la 265.441 unităţi. În Franţa, a treia mare piaţă auto din UE, înmatriculările au crescut cu 2,6% până la 166.495 unităţi în timp ce în Spania, a cincea piaţă, au crescut cu 34,4% până la 60.301 unităţi. În Marea Britanie vânzările au urcat cu 4%.

‘Am senzaţia că perioada cea mai dificilă de pe piaţa auto europeană s-a încheiat. Dar aceste evoluţii ar putea să nu fie suficiente pentru a-i tenta pe oameni să cumpere pe termen lung maşini noi. Piaţa din Italia este foarte inconsecventă. Spania se redresează lent şi Franţa se confruntă cu probleme bugetare. Numai când şomajul va începe să scadă vom vedea o redresare susţinută a pieţei auto’, a declarat analistul Jean-Francois Belorgey înainte de publicarea datelor ACEA.

În perioada ianuarie-octombrie 2013, vânzările în Uniunea Europeană şi ţările EFTA au scăzut cu 3,1%, la 10.385.061 vehicule, de la 10.722.640 unităţi în perioada similară din 2012.

Astfel, vânzările auto în primele zece luni din acest an au scăzut în Germania (minus 5,2), Franţa (minus 7,4) şi Italia (minus 8%) şi au urcat în Spania (1,1) şi Marea Britanie (10,2%).

Piaţa auto din România a consemnat o scădere de 15,5%, fiind înmatriculate un număr de 46.667 de autoturisme noi în perioada ianuarie-octombrie 2013.

Statisticile ACEA vizează pieţele auto din 29 de state europene – 26 din UE (fără Malta) şi trei state EFTA – Islanda, Norvegia şi Elveţia.
Sursa: Agerpres