Rata de absorbție a fondurilor europene nerambursabile, din cadrul Programul Operaţional Sectorial „Transport” (POST) pentru 2007-2013, a crescut cu 28,6%, de la 16% la 20,7%, în ultimele două luni şi jumătate, potrivit datelor Ministerului Transporturilor.
Mai mult, în acest interval, au fost atrase 208 mil. euro, faţă de numai 295 mil. euro, cât au fost atrase în total în 5 ani, între 2007 şi 2012.
“Avem în lucru proiecte foarte mari care pot face diferența”, a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.
Termenul limită până la care se pot absorbi fondurile europene nerambursabile aferente Programului Operațional Sectorial „Transport” 2007-2013 este 31 decembrie 2015.
Un alt domeniu unde gradul de absorbţie a fondurilor europene a fost mare anul acesta este turismul.
În acest caz, rata de absorbție este de 21,7%, comparativ cu 6%, cât era în 2012, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism, Răzvan Filipescu.