Beijingul a anunţat sâmbătă stabilirea unei ”zone de identificare a apărării aeriene” în Marea Chinei de Est al cărei perimetru include insule aflate sub control japonez, dar revendicate de China, scrie AFP.
Crearea acestei noi zone de apărare aeriană este însoţită de reguli pe care vor trebui să le respecte toate avioanele ce o traversează, sub pedeapsa intervenţiei forţelor armate, a subliniat ministerul chinez al apărării într-un comunicat dat publicităţii.
Avioanele vor trebui să indice planul lor de zbor cu precizie, să îşi afişeze clar naţionalitatea şi să menţină comunicaţii radio care să le permită ‘să răspundă rapid şi corespunzător la cererile de identificare’ ale autorităţilor chineze.
Traseul acestei zone inedite de apărare aeriană, aşa după cum apare pe o hartă publicată pe site-ul ministerului, arată că aceasta acoperă o largă suprafaţă din Marea Chinei de Est, între Coreea de Sud şi Taiwan.
Potrivit hărţii, zona include arhipelagul Senkaku, insule sub control japonez, dar revendicate de Beijing sub numele de Diaoyu. În consecinţă, ea se întinde în apele teritoriale nipone.
Avioanele care zboară în noua zonă ‘vor trebui să urmeze instrucţiunile’ autorităţilor chineze, iar ‘forţele armate chineze vor adopta măsuri defensive de urgenţă ca reacţie la aparatele care nu cooperează în procedurile de identificare sau refuză să se conformeze instrucţiunilor’, a avertizat ministerul de la Beijing.
Regulile au intrat în vigoare sâmbătă la ora 02.00 GMT, potrivit comunicatului.
Patru vase guvernamentale chineze au pătruns din nou, vineri, pentru scurt timp, în apele care înconjoară insulele Senkaku, continuare a mai multor incursiuni de la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie care au realimentat tensiunile dintre Beijing şi Tokyo.
Ministrul japonez al apărării, Itsunori Onodera, afirmase la acea dată, că repetatele incursiuni ale Chinei ameninţă pace şi reprezintă ‘o zonă gri’ între ‘vreme de pace şi situaţie de urgenţă’.
Cu câteva zile înainte, ministerul chinez al apărării a folosit expresia ‘act de război’ pentru a avertiza autorităţile de la Tokyo în legătură cu orice eventuală acţiune împotriva dronelor sale.
De peste un an relaţiile chino-japoneze se află la cel mai scăzut nivel din cauza acestui diferend teritorial.
În septembrie 2012, Japonia a naţionalizat trei din cele cinci insule ale arhipelagului, iar ca urmare Beijingul trimite cu regularitate vase patrulare în apele teritoriale care înconjoară aceste insule situate la 200 de kilometri nord-est de Taiwan şi 400 de kilometri vest de insula Okinawa (sudul Japoniei).
Sursa: Agerpres