Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat luni 600 de milioane de lei de la băncile locale, printr-o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani, cu maturitatea reziduală la trei ani şi jumătate (scadenţa în iunie 2017), la un randament mediu de 4,52%.
Valoarea emisiunii a fost de 600 milioane de lei, iar 9 bănci au depus oferte care au totalizat 1,027 miliarde lei.
De la începutul anului, MFP a împrumutat de la băncile locale peste 44 miliarde lei.
În ultimul trimestru al anului 2013, Ministerul Finanţelor Publice a programat să atragă de la băncile locale un volum indicativ de împrumuturi între 13 şi 15 miliarde de lei.
Din acest volum, certificatele de trezorerie reprezintă 2,5 – 4 miliarde lei (20 – 25%), iar diferenţa – obligaţiuni de tip benchmark cu maturităţi standard la 3, 5, 7 şi 10 ani.
Sursa: Agerpres