‘Noi am hotărât împreună cu partea română să alegem România pentru găzduirea reuniunii şefilor de guvern din China şi Europa Centrală şi de Est şi aceasta dovedeşte în sine că relaţiile şi cooperarea China – UE poate să promoveze şi cooperarea dintre China şi Europa Centrală şi de Est. Săptămâna trecută la Beijing a avut loc cea de 16-a reuniune a liderilor din China şi UE şi a fost adoptată o strategie pentru cooperarea China – UE pe perspectiva 2020. Considerăm că cooperarea dintre China şi Europa Centrală şi de Est constituie o parte importantă a relaţiilor China – UE şi partea chineză consideră, de asemenea, că relaţiile sino-române, cooperarea dintre China şi Europa Centrală şi de Est este în favoarea procesului de integrare europeană şi dorim să vedem o Europă unită, prosperă şi dezvoltată şi dorim să vedem, de asemenea, o monedă euro puternică. Noi promovăm împreună multipolarizarea lumii şi diversificarea culturală şi a civilizaţiei’, a afirmat Li Keqiang, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Victor Ponta.
Sursa: Agerpres
Premierul chinez: ”Dorim să vedem o Europă unită, prosperă şi dezvoltată”
25 noiembrie 2013, 16:00
Ultima modificare în 25 noiembrie 2013, 18:00
Premierul chinez Li Keqiang a declarat astăzi, la Bucureşti, că ţara sa îşi doreşte să vadă o Europă unită, prosperă şi dezvoltată şi o monedă euro puternică, promovând o lume multipolară.
Etichete: china,
premier,
victor ponta
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- UPDATE Băsescu: Dacă nu se renunţă la creşterea accizei pe combustibil voi întoarce bugetul
- UPDATE De mâine VINE IARNA!
- Oprescu: Pe 6 decembrie aprindem luminile de Crăciun în Capitală
- Delegație a Comisiei Europene, săptămâna viitoare, la București
- Dosarul nuclear iranian: Acord la Geneva
- Premierul britanic promite să țină sub control imigranții români și bulgari
- Economia, mai fragila in 2013 decat in 2008
- CONFLICT: Turcia și Egipt își expulzează reciproc ambasadorii
- Chinezii construiesc un SUPERTUN. Imagini din satelit
- UE a acordat până acum Ucrainei fonduri nerambursabile în valoare de peste 3 mld. euro