Secretarul General suspendat al Federației Agrostar, Tudor Dorobanţu, a remis luni un comunicat de presă în care precizează că vrea să clarifice “subiectul legat de  incursiunea ofițerilor DNA la sediul Agrostar ,din 1 noiembrie 2013, precum și acuzatiile defăimătoare ale Președintelui Agrostar cu privire la nvestigația ANI”.

Reamintim că la data de 1 noiembrie  a.c., procurorii DNA au făcut percheziţii la Ministerul Agriculturii, Agenţia Domeniilor Statului şi Federaţia Sindicală Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente, în cadrul unei anchete vizând fapte de corupţie. "În cazul Federaţiei Agrostar, evenimentele petrecute au vizat o problemă internă a federaţiei, care datează din luna iunie 2013, referitoare la un coleg de-al nostru din conducerea organizaţiei. În speţă este vorba de secretarul general al federaţiei Dorobanţu Tudor. Din luna iunie 2013, acesta face obiectul unei investigaţii din partea ANI", se arăta într-un comunicat remis de Agrostar.

Dorobanţu îl acuză pe Ştefan de şantaj

În comunicatul remis azi redacţiei, Tudor Dorobanţu precizează: “Ștefan Niculae a fost ridicat în baza unui mandat de aducere şi, în calitate de învinuit i s-a adus la cunostință faptul ca s-a început urmărirea penală împotriva sa, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de șantaj împotriva persoanei vătămate Dorobanțu Tudor – secretar general al Agrostar şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj”.  Scopul șantajului era, în opinia lui Dorobanţu, acela de a-l înlătura din functie „pentru a prelua controlul total patrimonial al federației sindicale, inclusiv cu privire la execuția proiectelor pe fonduri europene, al căror adjudecatar a fost stabilită Agrostar”. “Consecințele acțiunilor lui Ștefan Niculae sunt nu numai suspendarea lui Tudor Dorobantu din funcția de secretar general al Federației si demisiile majorității membrilor echipelor de management și de implementare a celor 3 proiecte– cu o valoare totala de circa 3 milioane de euro – dar mai ales riscul major al retragererii finanțărilor si debitării către federație a tuturor sumelor cheltuite pe aceste proiecte și raportate până în acest moment”- mai precizează Dorobanţu.

Ştefan: „Adevărul e cu totul altul”

Contactat telefonic, preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae, a declarat pentru Capital: Adevărul este cu totul altul. Noi am primit încă din iunie 2013 adresă oficială de la ANI care-l viza pe domnul Dorobanţu. Dar, cum toate actele treceau pe la el, acesta a tergiversat răspunsul. Am desemnat un vicepreşedinte să se ocupe de răspunsul ANI. Atunci am aflat şi noi cu surprindere că el era şi consilier local la primăria Corbii Mari, din judeţul Dâmboviţa. De asemenea, am aflat stuprfiaţi că din declaraţiile de avere reiese că, în calitate de persoană fizică, dl Dorobanţu a creditat Agrostar cu 950.000 de lei şi primăria Corbii Mari, cu 2.8 milioane de lei. Noi ştiam doar de un împrumut de 30.000 de euro. Ce a urmat se ştie. La 1 noiembrie, a venit DNA la mine acasă de unde am mers la sediul Agrostar unde s-a făcut percheziţie. La mine acasă nu s-a făctut nicio percheziţie. Apoi, la sediul DNA, într-adevăr, mi s-a adus la cunoştinţă că sunt denunţat de Dorobanţu pentru şantaj”.

În final, Ştefan Nicolae ne-a declarat: „Joi, 28 noiembrie, vom avea alegeri pentru noua conducere a Agrostar. De aceea, probabil, dl Dorobanţu a dat acest comunicat de presă, pentru a tulbura apele în preajma alegerilor”.