"În comparaţie cu anul trecut, situaţia pe piaţa muncii s-a ameliorat. Marii angajatori din retail, din sectorul bancar sau din BPO au recrutat, în a doua jumătate a acestui an, pentru sute de posturi, atât pentru poziţii de entry-level, cât şi pentru persoane cu 3 – 5 ani experienţă", arată ultimele date ale eJobs.ro.
Pentru că există o concurenţă destul de mare pe aceste posturi, tendinţa proaspeţilor absolvenţi este de a se accepta oferta angajatorilor, chiar dacă nivelul salarial nu corespunde întotdeauna aşteptărilor lor.
Unii preferă să migreze spre ofertele de peste hotare, pe care le consideră mai avantajoase atât din punct de vedere salarial, cât şi al experienţei pe care o pot acumula.
"De asemenea, o altă tendinţă care se manifestă în rândul tinerilor este de a accepta mai degrabă job-uri de tip part-time sau proiect, care le permit un program flexibil, dar şi posibilitatea de a beneficia, în unele cazuri, de câştiguri mai mari decât cele oferite de job-urile full-time", potrivit brand managerului eJobs.ro, ana Maria Cetăţean.