Manager din industria luxului: Femeile din România sunt peste media europeană la capitolul bun gust și „look”. Bărbați sunt în urmă cu 10 ani

Srdjan Kovacevic, proprietarul Alsa Boutiques, cel mai mare retailer de mărci de lux din țară, crede că bărbaţii din România încă nu ştiu să se îmbrace la un "patru ace" în adevăratul sens al cuvântului.

”Sunt <on going process> și într-o autoperfecționare continuă. Femeile din România sunt peste media europeană la capitolul bun gust și <look>. Bărbați sunt în urmă. Sper să recupereze în următorii 10 ani. Deja observ că la generația de bărbați de 20 – 30 de ani această diferenţă este mult mai mică”, răspune Srdjan Kovacevic (foto), întrebat dacă ştiu bărbaţii români să se îmbrace.

Cum vinzi lux bărbaților pe timp de criză? „Am încercat fidelizarea clienților vechi prin servicii bune și atragerea clienților noi prin câștigarea încrederii. Foarte apreciate sunt serviciile de retuş personalizat, curăţătorie şi întreţinere a produselor de brand achiziţionate Dar există și multe alte extra-servicii de care beneficiază clienţii“, explică proprietarul Alsa Boutiques. „Stimularea apetitului pentru cumpărături a devenit o strategie în sine“, a mai observat Kovacevic.

Când vine vorba despre piaţa locală de lux, în general, „încă ne raportăm la București și atât“, subliniază omul de afaceri, “iar de la sector la sector situația e foarte diferită“. Cât de diferită? “Dacă ne referim la mașini, ceasuri sau iahturi, creșterile din ultimii zece ani sunt de la un raport de 1:10. La haine, cifrele nu sunt cu mult mai mari decât acum zece ani, raportul e de 1 la 1,5 sau 1 la 2“, explică el, care se aşteaptă la o perioadă “interesantă“ pentru fashionul de lux.

Pe ce se bazează? “Sunt oportunități în vremuri de recesiune“, răspunde el scurt, adăugând că investițiile se fac acum la valoarea reală, nu cea potențială, viitoare, aşa cum se întâmpla în urmă cu doi-trei ani, plus că “şi România va urma traseul altor țări est-europene. Chiriile, de pildă, sunt cu până la 50% mai mici (adică, în medie, de 70 de euro/mp), decât în momentul de vârf din 2008. De altfel, chiar cifrele de vânzări încă foarte mici – “plecăm de la puțin peste zero” -, sunt și motivul pentru care Kovacevic crede că “paharul nu e plin. Mai e spațiu suficient. Nu uitați că, în acest sector, şi acum toată piața României oferă magazine de îmbrăcăminte de lux cât un terminal al aeroportului Heathrow, de exemplu”.

Alsa Boutiques – un business de trei milioane de euro în 2012 –, administrează cinci magazine de lux (Max Mara, Ermenegildo Zegna, Coccinelle, Marella și Emporio Armani (30% din acţiuni)) -, toate pe Calea Victoriei, unde s-au adunat majoritatea mărcilor de lux care au intrat pe piață.

Cum luxul și extravaganța fac casă bună cu economia, luni, 2 decembrie, revista Capital poate fi cumpărată împreună cu suplimentul gratuit  CPITAL LUXURY, de unde aflaţi, printre multe altele, şi din ce magazine se poate cumpăra teoretic orice poate să scoată un bărbat din mulţime.