Secretar de Stat în Ministerul Finanţelor: Nu anticipez creșteri ale cotelor de impozitare pentru 2014

Modificările legislative recente din România urmăresc în general evoluţia internaţională: schimbul de informaţii între ţări pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale şi a evitării plății impozitelor, creşterea impozitării prin diverse metode (lărgirea bazei impozabile, introducerea de noi taxe cum ar fi cele din domeniul energiei sau noua taxa pe construcţii, creşterea cotelor, amintind de impactul creşterii TVA), potrivit lui Dan Bădin, Partener Coordonator al practicii de Servicii fiscale şi juridice din cadrul Deloitte România.

Pentru a balansa toate acestea, România trebuie să adopte şi măsuri de creştere a economiei şi a competitivităţii fiscale. De asemenea, ”sunt de aşteptat măsuri care să stimuleze piaţa muncii, cum ar fi scăderea contribuţiilor sociale”. Mai mult,“autorităţile trebuie sa ia mai în serios mesajul mediului de afaceri, conform căruia lipsa predictibilităţii sistemului fiscal duce la scăderea interesului investiţional”, a spus Bădin, la un eveniment organizat pe această temă.
Cu aceeași ocazie, Dan Manolescu, Secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, a menţionat că nu anticipează creșteri ale cotelor de impozitare pentru anul viitor, făcând referire chiar la o posibilă scădere a cotei de asigurări sociale pentru jumătatea anului 2014. În ceea ce privește Codul Fiscal, Secretarul de Stat speră că rescrierea acestuia se va finaliza anul viitor, fapt ce ar permite intrarea în vigoare din 2015. Un alt subiect abordat de către Manolescu a fost sistemul de colectare a TVA.
Deşi a avut câteva propuneri de trecere la sistemul opțional, nu a fost luată până în prezent nicio decizie la nivel de Guvern. În ceea ce privește recenta introducere a taxei pe construcții, Secretarul de Stat recomandă companiilor să gestioneze cu atenție conturile de active fixe în vederea diminuării impactului acestei taxe. Manolescu a menționat, de asemenea, că România urmează trendul internațional, respectiv direcţiile UE și OCDE pentru lupta împotriva evaziunii fiscale şi a evitării plătii impozitelor.
“În fiscalitate, mizele sunt în continuă creștere. Presiunea pe conformare nu ţine doar de costul foarte ridicat al unei eventuale impuneri suplimentare, ci şi de riscul angajării răspunderii personale a administratorilor sau a altor persoane cu funcții de conducere, dacă modul în care s-a evitat plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor sociale poate fi văzut mai degrabă ca evaziune decât ca optimizare fiscală. Uneori granița dintre cele două concepte este mai puțin bine conturată decât ar fi de așteptat şi inputul consultantului sau avocatului poate fi esențial”, a spus și Alexandru Reff, Partener al practicii de Servicii juridice din cadrul Deloitte România.