În noiembrie 2010, Uniunea Europeană a adoptat noua legislaţie privind emisiile industriale generate de instalaţiile de ardere de dimensiuni mari din toată Europa. În România, directiva a fost transpusă în Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, care a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv pe 1 decembrie 2013. În consecință, a fost abrogată legislația existentă incidentă în materie, cu excepția Hotărârii Guvernului nr. 440/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi de la instalaţiile mari de ardere; aceasta va rămâne în vigoare până la data de 1 ianuarie 2016. Directiva conţine dispoziţii speciale pentru următoarele tipuri de instalaţii: instalaţiile de ardere (≥ 50 MW), instalaţiile de incinerare sau co-incinerare a deşeurilor, anumite instalaţii şi activităţi care utilizează solvenţi organici, instalaţiile producătoare de dioxid de titan. De noua lege trebuie să țină cont jucători din industrii precum producția de energie electrică din surse fosile, industria siderurgică și metalurgică, industria mineralelor, industria chimică și petrochimică, gestionarea deșeurilor, industria zootehnică. De menționat că directiva nu se aplică activităţilor de cercetare şi dezvoltare sau testării de noi produse şi procese, și nici nu face referire la exploatările miniere.

Plan național de tranziție
În practică, intrarea în vigoare a acestei legi se traduce printr-un impact financiar de miliarde de euro, reprezentând investiții și lucrări de modernizare a instalațiilor și echipamentelor. Majoritatea facilităților deținute de companiile de stat sunt relativ vechi și depășite, ceea ce impune fie închiderea, fie retehnologizarea lor imediată. Asigurarea fondurilor necesare intră în obligația operatorilor, o mare parte dintre ei, mai ales în domeniul energetic, fiind deținuți de stat. 
Trebuie totuși menționat că, în urma negocierilor la nivel european, și această noua lege instituie anumite termene derogatorii pentru instalațiile de ardere care, în mod rezonabil, nu vor putea respecta normele mai stricte. În acest sens, autoritatea publică centrală de mediu va elabora un plan național de tranziție, în funcție de tipul de instalație și de destinația de utilizare. Legea stabilește procedura de calcul al valorilor-limită de emisie care vor scădea gradual până în 2020 (și care vor fi mai ridicate față de limitele-standard stabilite în lege). Instalațiile care au beneficiat de o derogare sub imperiul legislației anterioare nu vor mai putea intra sub incidența acestui plan de tranziție. Pentru anumite categorii de instalații de ardere, legea prevede anumite derogări valabile în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2023, în condițiile limitării numărului de ore de funcționare. Toate aceste instalații trebuie notificate Comisiei Europene până la 1 ianuarie 2016. De asemenea, și instalațiile de ardere din sistemele centralizate de încălzire beneficiază de un termen de derogare până la 31 decembrie 2022, în anumite condiții.

Obiective clare
În paralel, statele membre trebuie să instituie un plan de inspecţii de mediu ale instalaţiilor vizate. Acest plan trebuie revizuit şi actualizat în mod regulat; pe baza lui, autoritatea competentă întocmeşte în mod regulat programe pentru inspecţii de mediu de rutină, inclusiv frecvenţa vizitelor la faţa locului pentru diversele tipuri de instalaţii. Intervalul de timp dintre două vizite la faţa locului se stabileşte pe baza unei evaluări sistematice a riscurilor de mediu ale instalaţiilor în cauză. Acesta nu depăşeşte un an pentru instalaţiile care prezintă cele mai mari riscuri şi trei ani pentru instalaţiile care prezintă cele mai reduse riscuri. Chiar dacă exista și până acum presiunea de modernizare în scopul reducerii emisiilor industriale, intrarea în vigoare a Legii nr. 278/2013 vine cu niște limite de emisie din ce în ce mai stricte, chiar în condițiile existenței unor derogări care pot fi aplicabile unor categorii largi de instalații. România nu mai poate amâna conformarea cu legislația europeană, în contextul în care Comisia Europeană este, evident, determinată să îndeplinească obiectivele de mediu pentru 2020.
Procesul nu este însă ușor. Presiunea economică este foarte mare, pe o piață globală tot mai competitivă și într-un context financiar nefast. Un exemplu relevant este controversa emisiilor de CO2, care împarte Uniunea Europeană în două.
Pentru companiile din România, mai ales cele care au întârziat investițiile în tehnologii moderne, impactul financiar poate fi considerabil în perioada următoare. Parțial, investiția va fi compensată printr-un număr mai mic de certificate de emisie CO2 care trebuie achiziționate. Pe termen lung, însă, beneficiile se vor transfera din bilanț în calități esențiale pentru jucătorii dintr-o piață cu mize atât de mari, cum ar fi competitivitatea și inovația.
Marius Berariu, asociat, Clifford Chance Badea