După ce la finele lunii octombrie Nuclearelectrica, societatea națională care administrează centrala de la Cernavodă, a anunțat opriri, pe rând, ale reactoarelor 2 și 1, din cauza unor probleme, acum reprezentanții companiei spun că s-a decis ca, începând cu data de 12 decembrie, ora 12:00, să înceapă manevrele de oprire a Unității 2 pentru efectuarea unor lucrări la echipamente.
”Aceste lucrări de remediere au scopul de a asigura operarea optimă și continuă a centralei în perioada vârfului de consum din timpul iernii. Lucrările se vor executa în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, potrivit datelor companiei.
Referitor la opririle din luna octombrie, Daniela Lulache, director general Nuclearelectrica, declara atunci că opririle neplanificate ale celor doua Unități reprezintă un procent de trei ori mai mic decât media înregistrată pe plan mondial la centralele nucleare, fiind un factor asumat și ținut sub control prin programele de întreținere și reparații ale centralei.