Orizont 2020 este cel mai amplu program cadru de cercetare și dezvoltare de până acum și are alocat un buget de aproape 80 de miliarde euro care se etalează pe șapte ani.
Cererile pentru 2014 – 2015 includ 500 de milioane euro pe o perioadă de doi ani destinate întreprinderilor mici și medii (IMM) inovatoare, prin intermediul unui nou instrument pentru IMM-uri.
Pentru prima dată, Comisia a precizat prioritățile de finanțare pe o perioadă de doi ani, oferind cercetătorilor și întreprinderilor mai multă certitudine decât oricând cu privire la direcția politicii de cercetare a UE. Majoritatea cererilor din bugetul pe anul 2014 sunt deja deschise începând de miercuri, 11 decembrie, pentru depunerea de proiecte , iar alte cereri vor fi lansate pe parcursul anului. Numai cererile din cadrul bugetului pe anul 2014 reprezintă un total de 7,8 miliarde euro, finanțarea fiind orientată cu precădere către cei trei piloni fundamentali ai programului Orizont 2020:

    Excelența științifică: Circa 3 miliarde euro, inclusiv 1,7 miliarde pentru granturi ale Consiliului European al Cercetării pentru cercetătorii de renume și 800 de milioane pentru bursele Marie Skłodowska-Curie destinate tinerilor cercetători (a se vedea MEMO/13/1123).
    Poziția de lider în sectorul industrial: 1,8 miliarde euro pentru sprijinirea poziției de lider în sectorul industrial a Europei în domenii precum TIC, nanotehnologiile, sistemele avansate de fabricație, robotica, biotehnologiile și spațiul.
    Provocările societale: 2,8 miliarde euro pentru proiecte inovatoare destinate celor șapte provocări societale din cadrul programului Orizont 2020, în ansamblu: sănătate; agricultură, sectorul maritim și bioeconomie; energie; transport; politici climatice, utilizarea eficientă a resurselor și materii prime; societăți reflexive; securitate.