Potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES, Danone România, împreună cu Fundaţia Heifer România şi cu sprijinul fondului de investiţii Danone Ecosystem, lansează în aceste zile programul socio-economic ‘O şansă pentru familia ta!’, adresat comunităţilor de mici fermieri din zonele cu potenţial de dezvoltare redus.
Scopul programului este să încurajeze micii producători să se asocieze, pentru a avea pe termen lung afaceri profitabile prin producţia de lapte de bună calitate. De asemenea, programul are şi o componentă de instruire a fermierilor privind sănătatea, nutriţia, îngrijirea şi mulsul văcuţelor, pentru a obţine lapte conform cu cerinţele de calitate ale Uniunii Europene.
În total, 800 de familii vor beneficia de acest program, iar în primii doi ani, peste 200 de juninci vor ajunge gratuit în casele gospodarilor. Programul ‘O şansă pentru familia ta!’ se va desfăşura în două etape: în prima fază vor beneficia gospodării din trei localităţi – Zimnicea (jud. Teleorman), Cocorăştii Colţ (jud. Prahova) şi Belin (jud. Covasna), iar în faza a doua, alte două comunităţi.
‘Danone şi-a luat un angajament pe termen lung în faţa fermierilor din România. Îi considerăm parteneri în eforturile noastre de a produce lactate de cea mai înaltă calitate în România. În ultimii 15 ani, am investit anual în susţinerea producţiei de lapte locale, prin programe adresate tuturor tipurilor de ferme. ‘O şansă pentru familia ta!’ este o nouă investiţie făcută de Danone pentru dezvoltarea durabilă a zootehniei româneşti şi un ajutor pentru refacerea economică a familiilor cu venituri reduse’, a declarat Dieter Schulz, director general Danone pentru Europa Centrală şi de Sud.
Compania Danone România face parte din Grupul Danone, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi a alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul Danone a înregistrat în 2011 vânzări de peste 19 miliarde euro.
Danone România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2011 o cifră de afaceri de 503 milioane lei, în creştere faţă de anul precedent. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs.
Sursa: Agerpres
1,9 milioane de euro pentru asocierea micilor fermieri
18 octombrie 2012, 17:06
Ultima modificare în 18 octombrie 2012, 20:06
Micii fermieri din zonele cu potenţial redus de dezvoltare vor avea posibilitatea să se asocieze cu sprijinul unui proiect iniţiat de Danone România, în valoare de 1,9 milioane euro, care se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani.
Etichete: danone,
fermieri
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook