”Scumpirea este practic la jumătate decât era prevăzut în calendarul iniţial de liberalizare, unde se prevedea pentru 1 ianuarie 2014 o majorare de 2% pentru populaţie şi de 4% pentru consumatorii industriali”, a spus Havrileţ, citat de Agerpres. Calendarul de liberalizare a fost stabilit de Guvern şi FMI în anul 2012 şi prevede liberalizarea totală a pieţei pentru consumatorii casnici până la 31 decembrie 2018.
Pentru industrie, calendarul prevede liberalizarea completă până la 31 decembrie 2014, însă, potrivit Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, există posibilitatea prelungirii termenului cu un an, dacă în 2014 se constată că diferenţa dintre preţul gazelor de producţie internă şi cel de import este prea mare. Preţul gazelor de producţie internă este acum în jur de 200 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce gazele de importă costă aproximativ 400 de dolari pe mia de metri cubi.
Havrileţ a explicat, conform aceleiași surse, că a fost posibilă o majorare mai mică decât era planificat întrucât ponderea gazelor de import în coşul de consum este mai mică decât în alţi ani, respectiv în jur de 20%, faţă de 35-40% cât a fost anii trecuţi în această perioadă, ceea ce va duce la un preţ final mai mic decât cel estimat până acum.
Totodată, Comitetul de Reglementare al ANRE a decis în şedinţa de vineri să nu modifice preţul energiei electrice de la 1 ianuarie, nici la populaţie, nici la industrie.
”Decizia a fost luată pe baza rezultatelor analizei efectuate conform prevederilor Metodologiei de stabilire a preţurilor şi tarifelor la clienţii finali care nu uzează de dreptul de eligibilitate, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 82/20.11.2013, metodologie care asigura cadrul legislativ secundar de calculare a preţurilor şi tarifelor practicate de furnizorii de ultimă instanţă (FUI) către clienţii finali care nu au uzat de dreptul de eligibilitate” se arată într-un comunicat al ANRE.
În ceea ce priveşte discuţiile care au existat pe tema taxei pe construcţii speciale pe care o vor plăti producătorii de energie de la 1 ianuarie, Havrileţ a precizat că, întâi, trebuie stabilit care este cuantumul taxei.
”Ei trebuie să plătească această taxă în două tranşe, iar prima este la 1 mai. Dacă, până la plata primei tranşe, vor prezenta documente din care să reiasă impactul pe care îl are această taxă în activitatea lor, noi va trebui să recunoaştem acest lucru în preţul energiei produse de ei. Este vorba de maximum 1-2% la Hidroelectrica. Şi la Nuclearelectrica este aceeaşi poveste. Vom vedea care va fi impactul”, a mai spus Havrileţ.