Cetăţenii britanici ar trebui să se teamă mai mult de bancherii care fură miliarde decât de cerşetorii romi, a avertizat Damian Drăghici, senator român de etnie romă, întru-un interviu publicat în ediţia de luni a ziarului The Times, citat de The Independent.
„Cerşetorii romi de pe străzi ies în evidenţă pentru că îi vedem, ei cer o liră sau un euro şi ne deranjează. Dar prin bănci unii fură miliarde de euro şi nimeni nu-i vede pentru că sunt la etajul 60”, spune senatorul român în vârstă de 43 de ani.
Totodată, el a estimat că numărul romilor care vor veni să caute un loc de muncă în Marea Britanie după 1 ianuarie, când trebuie ridicate restricţiile privind accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din această ţară, va fi relativ redus, în opinia sa numai 2.000 – 3.000 urmând să ajungă iarna aceasta pe teritoriul britanic. În plus, Drăghici spune că romilor nu le place să vină în în această ţară din cauza vremii reci.
„70% dintre romii care au plecat din România în ultimii zece ani sunt integraţi. Ei au copii care merg la şcoală, sunt cetăţeni activi şi îşi plătesc taxele”, iar cei care au instalat tabere prin Londra sunt <excepţii>”, consideră Drăghici.
The Independent aminteşte că opiniile britanicilor privind imigraţia, problemă intens dezbătută în ţara lor în ultima vreme, sunt împărţite. Astfel, în timp ce într-un sondaj peste două treimi (68%) dintre cei chestionaţi consideră că est-europenii care muncesc cu seriozitate, îşi plătesc impozitele şi vorbesc limba engleză, sunt bineveniţi în Marea Britanie, într-un alt sondaj 72% dintre respondenţi doresc ca premierul David Cameron să menţină restricţiile pentru accesul pentru românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii, chiar dacă acest lucru contravine directivelor europene.
De asemenea, premierul britanic se confruntă cu presiuni chiar din partea unor reprezentanţi ai propriului partid, care îi cer să introducă un amendament la Legea imigraţiei pentru a prelungi aceste restricţii până în anul 2018.
Sursa: Agerpres