Dacă-l veţi întreba pe Mugur Isărescu, care a preluat (şi a păstrat) conducerea BNR la scurt timp după Revoluţie care au fost cele mai dificile momente din ultimii 20 de ani, în mod sigur va menţiona şi criza financiară din ’98, când România a fost la un pas de incapacitatea de plată.

Isărescu susţine că vina pentru această situaţie a aparţinut şi Fondului Monetar Internaţional – care a experimentat un nou tip de programe pe ţările cu probleme de finanţare, program care s-a dovedit un eşec, şi agenţiilor de rating care au catalogat România ca fiind aproape în incapacitate de plată.

Cum arăta peisajul economic în ’98-’99? Scădere economică (3,2% în 1999), inflaţie de peste 50% (54,8% în 1999), într-o economie în care sectorul public avea încă un rol important (40% din PIB). În plus, în 1998, Banca Naţională a „moştenit” un gol de balanţă de 888 de milioane de dolari de la BRCE (predecesorul Bancorex). Iar în 1999, statul a fost nevoit să preia datoriile Bancorex şi Băncii Agricole.

Bomboana de pe colivă a fost însă datoria externă: România avea de plătit în 1999 rate de 2,8 miliarde de dolari. Şi asta în condiţiile în care intrase în acel an cu rezerve valutare de doar 1,35 miliarde de dolari, iar de la rezerva BNR ar fi trebuit să fie plătiţi 1,7 miliarde de dolari. Se adăuga la această sumă efortul sectorului public (ministerul de finanţe), doar plata dobânzilor la datoria publică reprezenta 5,5% din PIB!
Nicio problemă, dacă exporturile ar fi crescut sau dacă instituţiile externe s-ar fi arătat dispuse să finanţeze o ţară în tranziţie. Însă, perioada a coincis cu războiul din Iugoslavia, una dintre consecinţele economice imediate fiind o scădere drastică a exporturilor României.

De unde bani pentru încălzire?

La vremea respectivă, membrii guvernului şi cei ai BNR îşi puneau problema de unde vor avea bani să plătească importurile de cărbuni pentru încălzirea pe timp de iarnă. Soluţia: „România a avut de ales între ajustarea deficitului extern prin forţe proprii şi finanţarea în condiţii inacceptabile. A apelat la ultima variantă şi a semnat un acord cu FMI. Imediat după aceea, Standard and Poors a retrogratat ratingul României, la doar un nivel peste cel de default. Ratingul a rămas la fel aproape un an”, îşi amintea Mugur Isărescu despre criza din ’98 la aniversarea a 10 ani de la lansarea „Ziarului Financiar”.

Un ajutor nesperat a venit, în 1999, din partea Chinei: banca centrală a Chinei a fost de acord să constituie un depozit de 100 de milioane de dolari, pe un an de zile, la BNR. Iar la Bucureşti oficialii aveau emoţii dacă vor reuşi să aibă, la scadenţă, de unde să-i dea înapoi. Tot prin intermendiul BNR, au fost atraase în ţară alte două împrumutri sindicalizate de 172 de milioane de dolari. În 1999, a fost privatizată şi Dacia.

Într-un discurs făcut la evenimentul pentru aniversarea la 10 ani de la înfiinţarea „Ziarului Financiar”, Isărescu a explicat contextul crizei: criza din Asia din ’97, cea din Rusia din ’98, au făcut ca „patalamaua” de debitor riscant să fie aplicată şi României. Împrumuturile externe au devenit astfel foarte dificil de obţinut. Iar agenţiile de rating au avertizat, timp de un an, că în România riscul de default (incapacitate de plată a obligaţiilor, n.r.) este iminent. „La momentul respectiv, situaţia a devenit şi mai complexă din cauză că FMI a introdus o nouă abordare pentru ţările îndatorate – implicarea sectorului privat sau împărţirea poverii. Această abordare, care a fost testată în patru ţări, printre care şi România, s-a dovedit un eşec, fiind abandonată ulterior. Totuşi, România n-a intrat în incapacitate de plată, însă ratingul n-a fost schimbat nici după ce rezervele internaţionale au început să crească”, povesteşte Isărescu.

DETALII:
Citeşte şi ROMÂNIA DUPĂ 20 DE ANI: Top 10 evenimente care ne-au tras înapoi