Nu trebuie să ne comparăm cu Franţa, Germania sau America; putem s-o facem, dar comparaţia nu este relevantă.
Au trecut deja 20 de ani. Risc o afirmaţie: a fost cea mai fastă perioadă din istoria României. Nu vreau să şochez, pur şi simplu, afirmaţia poate fi demonstrată. Aproape matematic. Nu trebuie să ne comparăm cu Franţa, Germania sau America; putem s-o facem, dar comparaţia nu este relevantă. Trebuie să ne comparăm cu noi înşine, cu noi cei care am fost înainte de ‘89. Avem acum libertăţi la care nu ne puteam gândi în urmă cu două decenii: libertate de opinie, de asociere, de circulaţie. Globul pământesc a devenit şi pentru români satul planetar; călătoreşti oriunde şi oricând. Dar libertatea e ca sănătatea; o apreciezi doar când îţi lipseşte. În rest, ţi se pare firesc să o ai. România este parte a celei mai impresionante construcţii instituţionale din istorie: Uniunea Europeană. Cel mai prosper şi mai democratic pol de putere din lumea modernă. România este parte a celei mai puternice alianţe militare din istorie, formată din cele mai democratice state: NATO. Aceasta este acum poziţionarea României în plan global. Niciodată de-a lungul timpului România nu a fost mai clar de partea corectă a istoriei, niciodată nu a fost mai în rezonanţă şi în mod mai evident pe aceeaşi lungime de undă cu tot ceea ce înseamnă lumea civilizată şi democratică. Orice comparaţie cu perioada interbelică, de exemplu, este puţin naivă. Aceea a fost o perioadă romantică, cu ceva creştere economică, perioadă care a sfârşit într-o dictatură. Am intrat în război de partea unora şi l-am terminat de partea altora, după care a venit întunericul comunist.
Dar nivelul de trai? Acesta nu poate fi apreciat decât prin statistici. Impresiile, senzaţiile şi frustrările nu spun nimic despre nivelul de trai. Dacă vrem o imagine exactă, trebuie să comparăm câte autoturisme la mia de locuitori avem acum şi câte aveam în ‘89; câte frigidere, câte maşini de spălat, câte telefoane, televizoare ş.a.m.d. Trebuie să comparăm şi cât de facil este accesul la alimente de bază (chiar am uitat cozile enorme?), la apa caldă, la un concediu în afara ţării (anul trecut au fost un milion de români) sau cât de uşor pot studia copiii noştri în străinătate. Numai făcând aceste comparaţii putem vorbi despre nivelul de trai. În plus, societatea este foarte permeabilă: copii săraci pot face carieră sau se pot îmbogăţi. Sunt încă mulţi oameni săraci? Cu siguranţă. Dar şi în America sunt. Trebuie să ne referim la românul mediu. El trăieşte în mod cert mai bine, e mai liber, se poate afirma oriunde în lume.
Acestea sunt informaţii concrete care pot fi sprijinite cu şiruri nesfârşite de cifre. Că între toate acestea sunt micile sau marile noastre nefericiri personale, neîmpliniri, eşecuri, asta e inevitabil. Trebuie doar să ridicăm puţin privirea pentru a putea vedea şi pădurea, nu numai copacii sau iarba! Şi dacă admiteţi cele susţinute mai sus, trebuie să mai fiţi de acord şi cu altceva: toate acestea se datorează şi mult hulitei clase politice. Aşa cum e ea, coruptă, fără viziune, cu obiective pe termen scurt, cu parlamentari care dorm în timpul şedinţelor (nu credeţi că aceştia îi reprezintă pe muncitorii care dorm la umbră când ar trebui să repare drumul?), totuşi, azi nu am fi fost nici în NATO, nici în UE dacă nu exista şi un consens al clasei politice. Aşadar, bucuraţi-vă: trăim în cea mai fastă perioadă din istoria României, suntem contemporani cu cele mai bune vremuri pe care le-a cunoscut această ţară…
