Peste 20% dintre abonatii Vodafone Romania utilizeaza metode non-numerar de plata a facturii, precum plata prin Internet, cu cardul bancar, prin virament, prin direct debit, prin Vodafone Mobile Banking sau direct de pe telefonul mobil.
Numai in 2007, numarul de plati ale facturii Vodafone efectuate prin mijloace non-numerar a crescut cu 5%, fata de anul precedent.
Recent, Vodafone Romania a extins modalitatile de plata a facturii pentru clientii sai, cu un nou serviciu care permite achitarea facturii Vodafone direct de pe telefonul mobil, utilizand propriul card bancar – Visa sau MasterCard. Astfel, orice abonat Vodafone, persoana fizica, poate utiliza aceasta noua modalitate de plata, apeland la numarul scurt *121#.
Plata poate fi efectuata doar de catre titularul contractului de servicii Vodafone, care trebuie sa fie si titularul cardului bancar. Serviciul de plata a facturii Vodafone prin *121# nu necesita acces la Internet si este disponibil clientilor oriunde pe teritoriul tarii, in aria de acoperire a retelei, precum si in roaming, in retelele operatorilor care permit apelarea numerelor scurte de tipul *xxx#.
Mijloacele de plata non-numerar sunt utilizate de un procent semnificativ mai mare de abonati din segmentul de business. In randul abonatilor reprezentand companii mari si foarte mari, ponderea clientilor care aleg alte metode fata de plata facturii la casierii este de 70%.
Dintre metodele de plata non-numerar, cele mai utilizate mijloace pentru achitarea facturii Vodafone sunt plata cu cardul, la ATM sau prin dispozitive POS (Point of sale) si plata prin virament.
Noul serviciu de plata a facturii Vodafone a fost dezvoltat in colaborare cu Banca UniCredit Tiriac, prin intermediul careia se efectueaza platile la *121#.
Data: 29 ianuarie 2008
Sursa: Vodafone