Peste jumătate dintre angajații Termocentralei Turceni vor opta pentru pensionarea în baza Legii 197, iar pensiile obținute se pare că nu sunt deloc nesemnificative. Ce sume urmează să primească aceștia?
Termocentrala Turceni se va confrunta cu un număr semnificativ de pensionări în acest an în baza Legii nr.197/2021. Peste jumătate dintre angajați ales această variantă, iar liderul sindical Eugen Iovan a menționat că deciziile de pensionare au început să sosească, iar pensiile obținute se situează între 5.000 și 7.500 de lei, fiind considerate bune de către beneficiari.
Nu sunt probleme și pensiile sunt bune
Pe de altă parte, el a precizat că pensii mai mici vor primi cei care n-au depus la dosar adeverința pe Legea nr. 74, care demonstrează că au lucrat în condiții speciale înainte de anul 2001.
„S-au eliberat adeverințele, s-au depus, din informațiile pe care le am, la Casa de Pensii și au început să vină deciziile de două săptămâni. Nu sunt probleme și pensiile sunt bune.
Cei care n-au ascultat și nu au depus toate documentele și adeverința care demonstra perioada că s-a lucrat în condiții speciale, au avut pensiile mai mici. Dar pot duce adeverința pe Legea 74 și le vor fi recalculate”, a declarat liderul sindical, potrivit Radio Infinit.
Pensiile ajung și la 7.500 de lei
Întrebat despre deciziile de pensionare apărute la Termocentrala Turceni, Eugen Iovan a spus că nu sunt probleme.
„Da, unele vin pe Legea 74, altele au venit pe Legea 197. Nu sunt probleme”, a precizat liderul sindical.
În privința cuantumului pensiilor, el a preciza că acestea sunt în funcție de meseria pe care a avut-o fiecare, variind de la 5.000 la 7.500 de lei. Legat de numărul celor care se vor pensiona, Eugen Iovan a spus că estimează că 600 de angajați vor lua această decizie în acest an.
20% bani în plus la pensie
Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, a declarat că nu crede că va fi calculat de Casele de Pensii punctajul anilor de muncă desfășurați în condiții speciale.
„Părerea mea este că tot e un lucru bun pentru că toată perioada lucrată se va împărți, în opinia mea, la 25, pentru că așa spune Legea 197. Este un lucru bun pentru că majoritatea colegilor câștigă peste 20% în plus la pensii”, a explicat Pîrvulescu.
În contextul în care Casa de Pensii a transmis că punctajul va fi împărțit la 35 pentru acea perioadă, Dumitru Pîrvulescu a precizat că se va ajunge în instanță pentru rezolvarea problemei.