Potrivit unui comunicat al Executivului, suma de 20 milioane de lei reprezintă cea de-a patra tranşă deblocată anul acesta din fondurile ce urmează să fie repartizate de Guvern pe o perioadă de şase luni, în mod eşalonat, pentru programele destinate IMM-urilor.
Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri este cel care implementează programe finanţate din bugetul de stat pentru înfiinţarea sau dezvoltarea de noi IMM-uri, precum Programul Start, Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor, Programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri, Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului şi Programul de dezvoltare antreprenorială UNCTAD/ EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Prin Legea bugetului de stat pentru 2015, este prevăzută suma de 166,8 milioane de lei pentru dezvoltarea şi susţinerea înfiinţării de noi IMM-uri.
Suplimentar faţă de aceste fonduri, în lunile martie, aprilie şi mai, Guvernul a deblocat suma de 40 de milioane de lei, destinată sprijinirii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. AGERPRES