Unul din cele mai mari transporturi de metale preţioase - 200 de tone de argint în valoare de aproximativ 148 milioane de lire sterline (circa 237 milioane de dolari) - a fost descoperit în Oceanul Atlantic de compania americană Odyssey Marine. Argintul se afla la bordul cargobotului britanic Gairsoppa, care a fost scufundat în februarie 1941 de un submarin german, relatează în ediţia sa de luni ziarul britanic The Independent.
Acest vas comercial, proprietate a British India Steam Navigation, care transporta argint din Calcutta /India/ prin Freetown şi Liverpool, a fost localizat la o adâncime de 4700 de metri într-o zonă din nordul Oceanului Atlantic.
Gairsoppa a nimerit într-o furtună violentă şi a încercat să-şi găsească refugiu pe coasta Irlandei, însă în drum a dat peste o torpilă germană, după cum relatează Richard H. Ayres, ofiţer secund, singurul care a supravieţuit catastrofei dintr-un echipaj de aproape 90 de persoane. El a reuşit să ajungă pe coasta de sud-vest a Regatului Unit după 13 zile de la scufundarea cargoului său.
În termenii contractului încheiat cu Ministerul Transporturilor britanic, compania americană Odyssey Marine va încasa 80 la sută din valoarea argintului descoperit în adâncurile Oceanului Atlantic. În acest caz, s-a luat în considerare riscul comercial al întreprinderii şi volumul fondurilor cheltuite pentru expediţia căutării epavei cargobotului britanic. Potrivit unuia din conducătorii Marine Odyssey, Andrew Craig, a fost realizată prima etapă a operaţiunilor, respectiv localizarea şi estimarea stării epavei. În continuare, urmează operaţiunea de ridicare a argintului din adâncurile oceanului, a spus el.
Sursa: Agerpres