Aproximativ 200.000 de americani şi-au şters până acum conturile de Uber, în semn de protest faţă de implicarea şefului companiei, Travis Kalanick, în Consiliul economic al preşedintelui SUA Donald Trump.
Kalanick a anunţat joi noaptea că se va retrage din echipa de consiliere a preşedintelui Trump, în urma criticilor dure primite din partea angajaţilor şi a clienţilor, potrivit news.ro.
Izbucnit pe Twitter, sub hashtag-ul #DeleteUber, protestul a dus până acum la ştergerea a peste 200.000 de conturi. Utilizatorii şi-au exprimat nemulţumirea pentru implicarea şefului Uber, Travis Kalanick, în Consiliul economic al preşedintelui Trump.
Totodată, un alt aspect care a contribuit la acest protest masiv, este faptul că, în opinia utilizatorilor americani, Uber nu a luat o poziţie tranşantă împotriva celebrului ordin privind emigranţii dat de Casa Abă.
Într-un final, şeful Uber a anunţat joi că renunţă la poziţia deţinută în consiliul economic al preşedintelui american. Acesta şi-a justificat decizia prin faptul că nu doreşte ca acest lucru să mai fie interpretat că suport pentru deciziile preşedintelui, potrivit news.ro.
În afară de protestele utilizatorilor, Kalanick s-a aflat şi sub presiunea propriilor angajaţi, care l-au sfătuit să renunţe la poziţia din consiliu şi s-au plâns, în cadrul unei întâlniri, că percepţia publică în legătură cu acest fapt a început să le afecteze inclusiv viaţa personală. A doua zi după întâlnirea cu proprii angajaţi, Kalanick a demisionat din consiliul lui Trump.
Pentru a face situaţia şi mai dureroasă pentru Uber, publicul a apreciat modul în care concurenţa, cei de la Lyft, au gestionat situaţia. Aceştia au fost lăudaţi pentru că “au înţeles mult mai bine poziţia opiniei publice”, mai arată sursa citată.