2008 vs 2016. Cât de vulnerabili suntem în faţa unei crize globale?

Vine o nouă criză! De această dată va fi mai rău decât în 2008! Vindeţi tot! Probabil că aţi tot citit şi auzit predicţii similare în ultima vreme. Noi nu spunem nici că trebuie să ne alarmăm, nici că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Sunt, desigur, argumente în favoarea ambelor tabere. Pe de o parte, scăderea preţului materiilor prime, cotaţiile bursiere în coborâre, încetinirea economiilor chineză şi americană, supra-îndatorarea guvernelor, războiul valutelor sau conflictele militare tot mai dese nu arată, desigur, tocmai bine. Pe de altă parte, reducerea preţurilor la ţiţei sau oţel ar putea stimula alte domenii economice sau pur şi simplu consumul, în timp ce scăderea burselor are loc după ani întregi de majorări mult peste ritmul de creştere economică. Despre economia SUA se ştie de mult timp că, începând din 2007, nu a mai reuşit să-şi tureze la maxim motoarele. Cât despre cea chineză, la fel, era clar că modelul de creştere utilizat din 1990 încoace nu poate merge la nesfârşit.

Totuşi, dacă evoluţii de genul celor de mai sus, ce nu reprezintă o surpriză pentru nicio persoană care este atentă la ştirile economice, vor crea totuşi panică şi vor duce, pe principiul dominoului, la o nouă recesiune pe plan global, cât de îngrijorați ar trebui să fim? Data trecută România a fost una dintre cele mai afectate ţări, asta în timp ce state precum Polonia şi cele mai multe ţări din America de Sud, sud-estul Asiei şi Africa nu au intrat deloc în recesiune. Cât de vulnerabili am fi de această dată în faţa unui scenariu similar?

Alb şi negru

În 2007, PIB-ul României crescuse cu 6,9% faţă de anul precedent, trecând de 123 de miliarde de euro, iar în 2008, anul de debut al crizei, a urcat cu 8,5%, ajungând, în euro, la aproape 140 de miliarde. În 2014, economia a crescut cu 2,9%, iar PIB-ul a ajuns la circa 150 de miliarde de euro. Pentru 2015, se estimează că ritmul de creştere a fost de aproximativ 3,3%, nivelul atins fiind de circa 157 de miliarde de euro. Este evidentă o diferenţă: dacă înainte de criza de acum şapte ani şi jumătate (primul trimestru de scădere a produsului intern brut a fost iulie-septembrie 2008) economia creştea spectaculos şi dădea semne de supraîncălzire, de această dată ritmul pare a fi ceva mai potolit şi mai natural. Cu alte cuvinte, nici aterizarea în cazul unor turbulenţe nu ar trebui să fie la fel de dură.

O problemă o reprezintă, totuşi, dependenţa destul de mare a economiei locale de exporturi. Dacă în 2008 firmele româneşti au vândut peste hotare produse în valoare de 35 de miliarde de euro, în 2015 se pare că valoarea acestora a depăşit 55 de miliarde de euro. Mai exact, în cazul în care unii din clienţii străini ai companiilor autohtone vor renunţa la comenzi, cifrele de afaceri puse în pericol sunt semnificativ mai mari decât la finele deceniului trecut.

Există şi un aspect ceva mai încurajator: dacă în 2008 deficitul comercial a fost de 22,5 miliarde de euro, în 2015 el a atins circa opt miliarde de euro. Acest lucru a contribuit la o situație greu de imaginat acum câţiva ani: deficitul de cont curent, o vulnerabilitate a economiei româneşti de dinainte de criză (în 2008 era de circa 11,6% din PIB), se află acum la un nivel mai mult decât rezonabil – undeva la circa 0,4% din PIB anul trecut.

Salarii în pericol

O problemă înainte de criza din 2008-2010 a fost o piaţă a muncii supraîncălzită: de la 4,66 milioane de salariaţi în 2006 se ajunsese la 5,04 milioane în 2008 (o creştere de aproape 10%). Asta în timp ce leafa medie netă urcase în aceeaşi perioadă de la 866 la 1.309 lei (plus 51% în numai doi ani, deşi productivitatea muncii se majorase cu numai 13%).

În perioada 2013-2015, numărul de salariaţi a crescut cu numai 5%, de la 4,36 la 4,59 milioane de persoane. Totuşi, salariul mediu net a urcat în aceeași perioadă de la 1.579 de lei la 1.814 lei (media primelor zece luni), respectiv o creştere de aproape 15%. În acelaşi timp, în 2014 productivitatea muncii în România a crescut cu 2% faţă de anul precedent. Este greu de crezut că în 2015 a avut loc un salt atât de impresionant încât să justifice o majorare semnificativă a lefurilor. Aşa că, la fel ca în perioada 2006-2008, chiar dacă la altă scară, avem de-a face cu creşteri de venituri mai degrabă conjuncturale decât justificate economic.

Neperformantele, călcâiul lui Ahile

Ceva motive de îngrijorare găsim şi în sectorul bancar. În iunie 2008, cu foarte puţin timp înainte de debutul crizei, soldul creditelor în lei la nivel naţional era, potrivit datelor BNR, de 80 de miliarde de lei, în timp ce cel al creditelor în valută era de 99 de miliarde de lei. Şapte ani şi jumătate mai târziu, în decembrie 2015, soldul creditelor în lei crescuse la 110 miliarde de lei, iar cel al creditelor în valută ajunsese la peste 109 miliarde. Aşadar, lucrurile arată, în mare, destul de asemănător. Problema este când ne uităm la restanţe: dacă la mijlocul lui 2008 acestea totalizau 1,7 miliarde de lei, la sfârşitul anului trecut ele se ridicau la aproape 21 de miliarde de lei. Şi asta după ce cele mai multe bănci şi-au curăţat cât de bine au putut bilanţurile. De exemplu, în decembrie 2015, BCR a bătut palma cu un consorțiu format din Deutsche Bank, APS Holding şi IFC pentru vânzarea unor credite neperformante în valoare de 1,2 miliar§de de euro (cea mai mare tranzacţie de acest gen din România). Banca din grupul Erste a încasat circa 100 milioane euro (sub 10% din valoarea împrumuturilor cedate).

Din fericire, lucrurile stau ceva mai bine în ceea ce priveşte depozitele: cele în moneda naţională totalizau în urmă cu o lună circa 175 de miliarde de lei (faţă de 94 de miliarde în iunie 2008), în timp ce cele în valută echivalau cu 84 de miliarde de lei (faţă de 53 de miliarde de lei acum şapte ani şi jumătate).

Ca de la cer la pământ

Diferenţe semnificative există şi în ceea ce priveşte alţi indicatori financiari. Dobânda de politică monetară a Băncii Naţionale, de pildă, era la debutul crizei de 10%, în timp ce în prezent este de 1,75%. Rata anuală a inflaţiei era, la rândul ei, de 7,85% pentru 2008, în timp ce în 2015 ea a fost de -0,9%. Teoretic, ambele situaţii ar trebui să fie avantajoase pentru economie: preţurile în scădere ar trebui să ducă la majorarea consumului, în timp ce dobânzile mici ar stimula creditarea atât pentru populaţie, cât şi pentru companii. Pe de altă parte, însă, în cazul unor turbulenţe externe cu repercusiuni în economia naţională, o dobândă de politică monetară deja aproape de zero lasă destul de puţin spaţiu de manevră pentru eventuale măsuri de stimulare a creşterii. Asta în timp ce inflaţia negativă are şi ea riscurile ei cunoscute: dacă preţurile se reduc constant, există riscul ca o parte din consumatori să-şi amâne achiziţiile, provocând astfel o spirală deflaţionistă – scăderea consumului, apoi a economiei şi a salariilor, urmată de o nouă scădere a preţurilor şi tot aşa.

Lucrurile stau altfel şi în ceea ce priveşte cursul de schimb al monedei naţionale. În iunie 2008, acesta era de 3,65 lei pentru un euro şi 2,35 lei pentru un dolar. În decembrie 2015, rata medie calculată de BNR a fost de 4,50 lei pentru un euro şi de 4,14 lei pentru un dolar. Şi aici sunt părţi bune şi unele mai puţin încurajatoare. Un leu mai slab avantajează exporturile, care au bătut record după record în fiecare an de după 2009. De cealaltă parte, importurile sunt, evident, mai scumpe. Şi, în cazul în care se repetă măcar în parte scenariul de acum şapte ani, leul nu va avea spaţiul de depreciere de care a beneficiat în 2008. Ceea ce ar putea însemna, în scenariul pesimist, că am putea ajunge la 5-6 lei pentru un euro, cu toate urmările uşor de bănuit.

Statul, tot mai îndatorat

Şi imaginea datoriei externe a României este diferită astăzi faţă de debutul crizei din 2008. Astfel, în noiembrie 2015 datoria externă pe termen lung era de 71,5 miliarde de euro, din care 32 de miliarde de euro era datoria publică şi cea garantată de stat, şi tot circa 32 de miliarde de euro era datoria externă privată. La aceste sume se mai adăugau 5,7 miliarde de euro depozite pe termen lung ale nerezidenţilor şi 1,4 miliarde de euro împrumuturi şi alocări de DST de la FMI. În aceeaşi lună, datoria externă pe termen scurt era de 19,6 miliarde de euro. În iunie 2008, datoria externă pe termen lung era de numai 46,6 miliarde de euro, cea publică şi garantată de stat fiind de doar 10,4 miliarde de euro. În acelaşi timp, restul indicatorilor erau foarte asemănători: datoria privată – 30,6 miliarde de euro, depozitele pe termen lung ale nerezidenţilor – 5,9 miliarde şi datoria externă pe termen scurt era de 19,1 miliarde de euro.

Şi un alt indicator înrudit, cel al datoriei publice ca procent din produsul intern brut, a crescut semnificativ în ultimii şapte ani şi jumătate, de la 18,7% din PIB în iunie 2008 la 41,5% din PIB în octombrie 2015 (ultima lună pentru care sunt disponibile date). Ştiind că majorarea debitelor statului a avut loc în principal pentru a face faţă efectelor negative ale crizei, este evident că o eventuală reintrare a economiei pe o pantă descendentă i-ar prinde pe guvernanţi mult mai îndatoraţi.

Atenţie la finanţele publice

La prima vedere, în ciuda debitelor acumulate, finanţele publice par a fi ceva mai bine pregătite decât în 2008. Astfel, dacă acum şapte ani rezervele valutare ale BNR erau de 26,2 miliarde de euro, la finele lui decembrie 2015 ele ajunseseră la 32,2 miliarde de euro (aşadar, cu 23% mai mari). În acelaşi timp, dacă 2007 s-a terminat cu un deficit bugetar de 2,4% din PIB, iar 2008 cu 4,8% din PIB, în ultimii ani autorităţile au fost mai prudente: în 2014 deficitul bugetar a fost de 1,85% din PIB, iar în 2015, de 1,47% din PIB. Totuşi, marele semn de întrebare îl reprezintă deficitul bugetar pe 2016, care, în contextul scăderii TVA la 20% şi a creşterii cheltuielilor de personal, a fost estimat la 3% din PIB. Adică foarte aproape de pragul de atenţie.

Deocamdată, prognozele pentru evoluţia economiei României sunt optimiste şi chiar au fost revizuite recent în creştere de Banca Mondială, la 3,9%. Să nu uităm, totuşi, că şi în decembrie 2008 specialiștii vedeau o creştere a PIB de 6% în 2009. În realitate, economia a scăzut atunci cu peste 7%.

259 de miliarde de lei totalizau depozitele populaţiei şi agenţilor economici în decembrie 2015, faţă de 147 de miliarde de lei în iunie 2008. Asta ar putea însemna că românii sunt ceva mai prudenţi decât înaintea ultimei crize

PRUDENŢĂ
Într-o economie globalizată, impactul real al unor tensiuni aparent îndepărtate nu poate fi estimat cu precizie

32,2 miliarde de euro erau rezervele valutare ale BNR la finele lui 2015. Suma este cu un sfert mai mare decât cea aflată în vistieria băncii centrale la momentul în care economia a intrat în recesiune în urmă cu şapte ani