În timp ce firmele mici şi mijlocii se aşteaptă, în 2010, la investiţii mai puţine, la creşterea şomajului şi la cifre de afaceri şi exporturi în scădere, companiile mari se arată optimiste, previzionând chiar o uşoară redresare în următoarele şase luni.
Firmele europene din categoria IMM-urilor previzionează pentru acest an mai puţine investiţii şi un nivel de ocupare a locurilor de muncă mai mic faţă de oricare alt an din ultimii zece. De asemenea, estimările privind cifra de afaceri şi exporturi merg pe cel mai mic nivel din 2000 până acum, în vreme ce la capitolul vânzări, aşteptările sunt de stagnare, în cel mai bun caz. Acest tablou devine şi mai sumbru dacă privim răspunsurile oamenilor de afaceri români care au participat la sondajul realizat de Asociaţia Europeană a Camerelor de Comerţ şi Industrie (Eurochambres), organizaţie care reprezintă interesele a mai bine de 19 milioane de companii din Europa, dintre care 96% sunt IMM. Dacă firmele mici şi mijlocii văd un tablou cenuşiu spre negru, companiile mari sunt ceva mai optimiste. Cel puţin aşa rezultă dintr-un alt studiu, realizat de Deloitte în şase state din Europa Centrală şi de Est.
Posibil reviriment în următoarele luni
De menţionat faptul că studiul Eurochambres a fost realizat pe baza răspunsurilor date de 69.000 de companii din 27 de state europene. Deşi jumătate dintre respondenţii din întreaga Europă consideră că mediul de afaceri va rămâne neschimbat şi doar o treime cred că se va îmbunătăţi, în dreptul României se remarcă o viziune mult mai pesimistă. Astfel, dacă în urmă cu doi ani peste 74% din companiile româneşti considerau că mediul de afaceri se va îmbunătăţi în 2009, acum numai 38,2% îşi menţin părerea cu privire la 2010, în timp ce o înrăutăţire a acestuia este prevăzută de 25,8% din respondenţi.
La capitolul venituri estimate, aşteptările pozitive ale companiilor autohtone au scăzut de la 77,6% la numai 31,5%, aproape 28% considerând că vor înregistra scăderi de venituri, iar restul se aşteaptă la venituri similare celor din 2009. Şi la capitolele vânzări pe piaţa internă, exporturi sau ocuparea forţei de muncă, scăderile sunt asemănătoare în privinţa României. De altfel, chiar şi realizatorii studiului arată că singurul indicator care s-a îmbunăţit faţă de anul anterior la nivel european este încrederea în mediul de afaceri, însă notează că acesta poate fi un rezultat al atitudinii „mai rău nu se poate“. „Cu toate acestea, este puţin probabil ca optimismul să fie dublat de acţiuni“, se arată în documentul Eurochambres.
În schimb, rezultatele celei de-a doua ediţii a „Deloitte Central Europe Business Sentiment Index“, studiu realizat în perioada octombrie – decembrie 2009, indică un optimism crescut în rândul companiilor româneşti mari, faţă de rezultatele de acum patru luni. „Sentimentul general este că economia românească are perspective mai bune în următoarele şase luni (50% din răspunsuri). Această proiecţie macroeconomică optimistă se transferă şi la nivel individual, mai mulţi participanţi faţă de ediţia anterioară mizând pe creşterea vânzărilor în următorul an (58,4%, din care 16,7% se aşteaptă la o creştere semnificativă)“, spune George Mucibabici, preşedintele Deloitte România.
În studiul Deloitte, care a avut ca subiecţi în special companii mari, este semnalat şi accesul mai uşor la creditare, 75% din cei intervievaţi declarând că împrumutul este pentru ei mai accesibil sau relativ mai accesibil, faţă de 54%, în septembrie. La rândul său, piaţa resurselor umane arată semne de stabilizare, mai puţine companii anunţând noi reduceri de personal în următoarele 12 luni (37,5%, comparativ cu 42,3% în septembrie). În plus, procentul companiilor care spun că ar putea recruta noi angajaţi a crescut, din luna septembrie până în decembrie, de la 7,7% la 12,5%.
Analiştii: E prea devreme să ne bucurăm
Arnaldo Abruzzini, secretarul general al Eurochambres, consideră că „firmele se tem să investească şi un cent. Ele nu întrevăd creşterea vânzărilor naţionale, suferă din cauza ratelor de schimb nefavorabile care le afectează exporturile şi, ca rezultat, nu doresc să facă investiţii sau să mai angajeze. Este prematur, în lumina acestor lucruri, să spunem că tot ce a fost mai rău a trecut.“
În privinţa României, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea, este de părere că „anul 2008 a fost unul foarte bun, iar în 2009 a existat fie un efect inerţial, o negare a crizei, fie o compensare a acesteia prin rezultatele din 2008, care nu vor mai exista anul viitor. Românii se vor orienta către preţuri mai mici pentru că au fost consumate resursele din 2008“. În acelaşi timp, Florian Libocor, economistul-şef de la BRD, consideră că „nu se poate spune că ce a fost mai greu a trecut. Când te-ai oprit din cădere, te bucuri şi speri că va urma o creştere. Economia românească a trecut de «punctul de minim», însă nu şi de criză“. În aceste condiţii, este destul de clar motivul pentru care pesimismul IMM-urilor din România este la unul dintre cele mai înalte niveluri dintre statele Uniunii Europene.
„În pofida semnalelor pozitive de la orizont, companiile îşi menţin atitudinea prudentă când vine vorba de noi cheltuieli“, susţine preşedintele Deloitte, George Mucibabici. „Mai multe companii se concentrează pe produsele şi serviciile existente, limitând inovaţia pe acest segment în următoarele 12 luni. De asemenea, cheltuielile de capital (echipamente, sisteme IT, clădiri noi etc.) se vor menţine la acelaşi nivel (54,2%, în creştere cu 12% faţă de rezultatele din prima ediţie). Piaţa de fuziuni şi achiziţii rămâne îngheţată, 54,2% din directorii executivi chestionaţi declarând că achiziţia unei noi firme în următorul an este improbabilă (din nou, cu 12% mai mult faţă de acum patru luni)“, menţionează şeful Deloitte România.
1% este creşterea estimată a nivelului total de ocupare a forţei de muncă în 2010. În acest an, scăderea este de 3%
3,5% este inflaţia prognozată de CE pentru 2010, în scădere de la 4,5%
Pulsul economiei
Pentru toţi indicatorii luaţi în calcul, respondenţii din România au dat prognoze mult mai pesimiste decât anul trecut. De altfel, se observă clar, având în vedere situaţia actuală, cât de mult s-au înşelat companiile în estimările date în 2008 pentru 2009. Acum, oamenii de afaceri sunt mult mai prudenţi.
* procent din totalul respondenţilor români, faţă de anul anterior
SURSA: Eurochambres Economic Survey 2010, 2009