Tendința de scădere a dobânzilor bancare era vizibilă de la începutul anului. Nu se aștepta însă nimeni ca dobânzile percepute pentru creditele în lei să le egaleze pe cele în euro până la sfârșitul anului. Din păcate, nici așa nu s-a reușit stoparea scăderii împrumuturilor. În această privinţă, nici perspectivele pentru anul următor nu sunt prea optimiste.

Cât priveşte randamentele instrumentelor de economisire, se poate spune că ne-am întors la normal: cine vrea ca banii puși deoparte să aducă profit trebuie să se îndrepte către fonduri mutuale sau bursa de valori, depozitele bancare având randamente negative. Desigur, nu este „normal“ ca suma pe care o iei înapoi dintr-un depozit bancar să fie mai mică decât suma depusă inițial, însă situația este prezentă în toate statele dezvoltate. Dar este logic ca banii puși să lucreze la ceva (fonduri mutuale, acțiuni etc.) să producă mai mult decât cei care stau, teoretic, degeaba la bancă.

Leul se ține tare în fața euro

Cursul de schimb, unul dintre cele mai urmărite elemente din piețele financiare, a fost stabil anul acesta. În prima zi a anului, euro era cotat la 4,4153 lei, iar pe 19 decembrie a ajuns la 4,4806 lei. Adică o apreciere a monedei europene față de leu de doar 1,4%. O veste bună pentru cei care au credite în euro și care nu s-au văzut nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru rata lunară.
Totuși, cursul a avut și căderi mai mari de-a lungul anului, maximul atins fiind de 4,5535 lei, la începutul lui iunie. Deprecierea, bruscă la acel moment, a fost pusă pe seama ieșirilor investitorilor străini, prin vânzarea masivă a titlurilor de stat deținute. Scăderea nu a fost de durată, moneda națională revenind în jurul valorii de 4,45 unități pe euro, zonă în care și încheie anul. Conform Comisiei Naționale de Prognoză, dar și analiștilor și economiștilor, cursul de schimb leu/euro va continua să rămână stabil, în intervalul 4,4 – 4,5, și în anii următori. Estimările se fac însă luând în calcul o evoluție normală a economiei locale și globale, fără a include distorsiuni majore și neașteptate.

Dobânzile bancare s-au înscris pe un trend descendent impus și forțat de Banca Națională. Cum nivelul inflației i-a permis, BNR a redus constant dobânda de politică monetară. La începutul anului, dobânda BNR se situa la 5,25%, iar prima schimbare a venit abia în iulie, când a coborât la 5%. După încă trei reduceri, nivelul dobânzii este de 4%. Și dobânda pentru facilitatea de creditare oefrită de BNR băncilor comerciale a coborât în același ritm, în prezent fiind de 7%. Facilitatea de depozit păstrează un spread de șase procente, acum având nivelul de 1%.

Din păcate, băncile comerciale se lasă greu convinse să taie din dobânzi. Abia spre sfârșitul anului au apărut dobânzi de o singură cifră în dreptul creditelor personale cu ipotecă, care au acum o medie de 9,7% pentru cele în lei și de 9,4% pentru cele în euro.

Dobânzile mai au de scăzut

Cele mai mici dobânzi sunt cele aferente creditelor imobiliare sau ipotecare, care au coborât până la un nivel mediu de 7,6% pentru lei și de 7,1% pentru euro. La polul opus se află dobânzile pentru cardurile de credit, cu un nivel mediu de 27,5% (credite în lei). Scumpe rămân și împrumuturile de nevoi personale (fără ipotecă), cu un nivel mediu de 15,5% pentru lei și 17,5% pentru euro, conform Conso.ro, dobânzi în ușoară creștere față de noiembrie.

Scăderea dobânzilor ar trebui să ajute finanțarea populației și a companiilor, numai că perioada nu este deloc favorabilă. Cum consumul nu crește, puterea de cumpărare a populației fiind prea redusă, nimeni nu se înghesuie la credite. Mai mult, ponderea creditelor neperformante a ajuns la 21,5% din total, nivel care va mai crește anul viitor. Reducerea dobânzilor ar putea ajuta și în zona împrumuturilor scumpe de acum 4-5 ani prin refinanțare la dobânzi mai mici, însă ar trebui ca băncile să fie dispuse să taie din active (valoarea creditelor ar fi mai mică). Oricum, un lucru este clar: băncile mai au de tăiat din dobânzi înainte de a deveni atractive și pentru „cererea viabilă“.

7,6% este dobânda medie pentru un credit imobiliar sau ipotecar în lei, doar puțin peste cea la euro, de 7,1%