Sistemul financiar autohton a avut parte de un an agitat în 2015, iar sectorul de asigurări a fost cel mai lovit de schimbări. Principalul asigurator în ceea ce priveşte poliţele obligatorii pentru autoturisme, Astra, care intrat în faliment. Lupta pentru cotă de piață din ultimii ani a dus la distorsiuni majore între tarifele practicate de asiguratori, iar consecințele au apărut sub forma insolvențelor sau falimentelor pentru anumite companii, dar și ca scumpiri semnificative pentru clienți. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituția de reglementare și control a industriei a luat măsuri dure în 2015 împotriva a 4 asiguratori.
Probleme de solvabilitate
Anul trecut a debutat cu prima parte a programului de evaluare a activelor societăților de asigurare, la care au participat 13 companii, a căror cotă de piață cumulată depășea 80% din piață. Patru societăți au fost identificate cu un deficit de capital agregat, deficit care se ridica la 356 milioane euro (1,6 miliarde lei) conform cadrului prudențial Solvabilitate I). Cele patru companii sunt Astra, Carpatica, Euroins și EximAsig.
Evaluarea pe regimul de supraveghere Solvabilitate II, care a intrat î n vigoare în 2016, arată că sectorul de asigurări este insuficient capitalizat, cu o singură societate capabilă să îndeplinească cerințele de capital de solvabilitate în cazul unui cutremur și doar trei companii în cazul unor inundații. Remi Vrignaud, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) și CEO al Allianz-Țiriac Asigurări, a precizat totuși că testul de stres a fost realizat pe un proiect pilot, bazat pe o „severitate dusă la extrem”, adică cel mai rău caz posibil. „Capacitatea de despăgubire disponibilă membrilor INSAR, prin protecțiile de reasigurare cumpărate pentru 2015, se ridică la 1,45 miliarde euro, cu aproape 60% peste simularea unui cutremur precum cel din 1977”, spune Remi Vrignaud.
Problemele cele mai mari au fost însă la capitolul RCA, asigurarea obligatorie auto. După mai mulți ani în care câteva companii (precum Astra, Euroins sau Carpatica) au practicat tarife foarte mici, la jumătate sau mai puțin de restul competitorilor, controalele ASF pentru gradul de solvabilitate și problemele financiare ale unor companii au dus la majorarea masivă a primelor de asigurare. Cei mai loviți clienți sunt tinerii, care și-au văzut tarifele anuale majorate de 600-700 de lei până la 2.000 de lei dar și transportatorii. Acesta este motivul pentru care au intrat în discuții și oficialii Ministerului de Finanțe sau chair cei ai BNR, forțați și de protestele celor loviți de scumpiri, în principal transportatorii.
Falimentul Astra, inevitabil
Astra Asigurare, societatea deținută de omul de afaceri Dan Adamescu, a fost principalul șoc din industrie. KPMG Advisory, administratorul special al companiei intrată în supraveghere specială în 2014, a anunțat, în primăvara anului trecut, un nou plan de majorare a capitalului social cu 425 milioane lei, prin intermediul căruia ar fi putut atinge indicatorii de prudențialitate ceruți de lege. Totalul sumelor necesare pentru capitalizare ajungea astfel la 891 milioane lei, conform calculelor KPMG.
În august, Astra a intrat în faliment, după un an și jumătate de administrare specială și după discuții cu cinci companii de asigurări din străinătate interesate de preluarea Astra. Conform șefului ASF, Mihai Negrițoiu, vina pentru eșecul negocierilor aparține exclusiv acționarilor companiei, respectiv lui Dan Adamescu, care „au fost prea lacomi” și nu au acceptat ofertele investitorilor. La momentul falimentului, Astra avea 1,8 milioane clienți, care dețineau 2,5 milioane polițe de asigurare, iar cota de piață a companiei se apropia de 11%. Despăgubirile pe care societatea le avea de achitat au fost preluate de Fondul de Garantare a Asiguraților, care va achita maximum 100.000 de euro (450.000 lei) pentru fiecare dosar. Fondul are la dispoziție o rezervă totală de 900 milioane lei.
Problemele pieței RCA pot fi rezumate simplu: polițe prea scumpe pentru unii clienți și despăgubiri care se acordă foarte greu sau nu se acordă deloc. Astra, Euroins sau Carpatica sunt nume care îi îngrozesc pe cei care au de primit despăgubiri în urma unor accidente rutiere, însă le preferă atunci când este vorba de încheiat o asigurare. Cea mai simplă soluție pentru a rezolva această problemă este oferirea posibilității asiguraților de a-și repara autovehiculele la propriul asigurator, urmând ca societatea să își recupereze daunele de la asiguratorul șoferului vinovat. Din păcate, această soluție, luată în calcul în urmă cu doi ani, nu mai este luată în considerare. Poate că ar fi bine să se găsească o modalitate prin care această soluție să fie implementată; competiția pentru clienți nu ar mai fi dictată exclusiv de prețul poliței de asigurare.
Transportatorii, cei mai loviți
Până când se va ajunge la o rezolvare de acest gen, trebuie găsită o soluție pentru cei care s-au trezit cu scumpiri extreme ale polițelor. În cazul majorității șoferilor de autoturisme personale, majorarea este de 20-30%; vorbim aici de șoferi incluși în clase de risc foarte scăzut. Creșterea nu este imposibil de acoperit, iar companii precum Euroins, Carpatica sau City Insurance rămân în continuare cele mai ieftine, dar cu tarife apropiate de cele ale companiilor mai scumpe.
„Diferența nu este chiar așa de mare și nu se poate spune că piața a fost distorsionată în mod semnificativ în 2015”, spune Marius N., broker de asigurare în franciză, care adaugă că sistemul bonus-malus funcționează de multe ori în favoarea clienților deoarece incidentele rutiere nu sunt înregistrate imediat. Situația este mai gravă în cazul transportatorilor, unde scumpirile sunt mai mari și pot ajunge la 100% sau chiar mai mult în cazul celor cu incidente anterioare.
Transportatorii sunt, de fapt, cei mai importanți actori ai pieței asigurărilor. La nivel național, consumul de cumbustibili este realizat în proporție de peste două treimi de către aceștia. De altfel, o grevă a transportatorilor înseamnă blocarea comerțului din orice oraș, lucru pe care l-ar simți orice consumator. Din păcate, tot de la aceștia vine și volumul principal de daune. Conform statisticilor Uniqa Asigurări transportatorii rutieri generează cele mai multe pierderi din RCA, cu incidente pentru 37 din 100 de vehicule asigurate, în timp ce la persoanele fizice daunele vin de la șase din 100 de autovehicule. Evident, vehiculele care au daune în istoric s-au trezit acum cu prime de asigurare mult mărite, de unde și protestele transportatorilor.
„Profitul pentru o afacere de transport este foarte mic, de aceea sunt probleme atât de mari odată cu scumpirea asigurărilor”, spune Octavian Sandu, director geneal la AUE Mobil Natura. „Din fericire, majorările din asigurări au fost acoperite până acum de ieftinirea combustibililor, fără de care mulți transportatori nu ar fi rezistat”, adaugă acesta, care arată și că ar fi bine să se ajungă la o echilibrare a polițelor astfel încât să nu fie distorsionată piața din cauza asigurărilor.
Echilibrul este necesar și pentru asigurările persoanelor fizice. Pe de o parte, companiile trebuie să plătească daunele la care s-au angajat atunci când au încheiat polițele, iar pe de altă parte asiguratorii au nevoie de încasări suficiente cât să acopere respectivele daune. Ceea ce înseamnă că și clienții vor fi nevoiți să plătească mai mult, mai ales dacă au incidente rutiere la activ. Situația nu este mult diferită de cea din restul statelor europene, unde diferența dintre RCA pentru un șofer cu vechime și unul tânăr este tot de trei sau patru ori, însă este un lucru relativ nou la pentru noi. Însă ar trebui să existe diferențe între cei care au daune în istoric și cei care nu au deoarece, indiferent de vârstă, nu toți șoferii sunt la fel.
Românii, asiguraţi de 6,3 mld. lei
Industria asigurărilor a atins, după primele trei trimestre ale anului trecut, valoarea de 6,33 miliarde lei, în creștere cu 7,4% față de aceeași perioadă din 2014, conform datelor ASF. Din total, 5 miliarde de lei este valoarea asigurărilor generale, iar 1,3 miliarde este cea a asigurărilor de viață. Valoarea totală a asigurărilor ne arată cel mai bine gradul redus de utilizare a acestor instrumente financiare, vizibil dacă îl comparăm cu valoarea depozitelor și a conturilor curente din bănci, care depășește 220 miliarde lei. Pe piață activează 35 de societăți de asigurare, dintre care 20 oferă doar asigurări generale, opt doar de viață, iar șapte au activitate compozită.
În sectorul asigurărilor generale, clasa celor pentru mijloace de transport terestru, cele de incendiu și calamități naturale și cele de răspundere civilă auto reprezintă 86,3%. Asigurările de răspundere civilă pentru vehicule au avut un volum al primelor brute subscrise de 2,33 miliarde lei, adică 46,6% din totalul asigurărilor generale, creșterea din primele nouă luni 2015 fiind de 15,2%. Asigurările de transport terestru (CASCO) au însumat 1,25 miliarde lei, ceea ce reprezintă 25% din total, însă această clasă a consemnat o scădere de 1,27% față de primele trei trimestre din 2014.
În ponderea asigurărilor de viață cele mai importante sunt cele de „viață, anuități și asigurări de viață suplimentare”, cu o valoare de 805 milioane lei, în creștere cu 8,8%, urmate de asigurările legate de fonduri de investiții, cu o valoare de 438,8 milioane lei, în urcare cu 10,7%. Cele două clase au o pondere cu 94,4% din totalul asigurărilor de viață și, ca și în cazul asigurărilor generale, ne aratî cât de importante sunt asigurările obligatorii (în aceste cazuri fiind legate de instrumente financiare, precum creditele bancare).