Samsung Electronics a identificat cinci tendințe care au potențialul de a ne schimba viețile în 2015 și după.
Noile tehnologii, evoluția comportamentului comsumatorilor și schimbarea atitudinilor în mediul de afaceri și în rândul autorităților vor aduce o mare schimbare în viața noastră de zi cu zi în 2015 și în anii ce vor urma.
Previziunile Samsung sunt următoarele:
Tehnologia mobilă va crea o nouă eră pentru liderii de business
Oamenii de afaceri se vor baza tot mai mult pe tehnologia mobilă, pentru a fi astfel mai bine organizați, mai informați și mult mai eficienți. Începând cu accesoriile smart, liderii de business vor folosi tehnologia mobilă pentru a rămâne mereu conectați, fără să se bazeze neapărat pe un smartphone. Noile cercetări Samsung asupra tehnologieimobile și a business-ului ne arată că:
• 47% dintre utilizatorii de accesorii smart se simt mai inteligenți
• 61% se simt mai informați
• 37% declară că accesoriile purtabile i-a ajutat în dezvoltarea carierei
• 61% au afirmat că eficiența lor personală s-a îmbunătățit
Samsung preconizează că accesoriile smart vor deveni ceva obișnuit în birourile din întreaga lume începând cu anul 2015.
Oamenii își vor restructura viața profesională în funcție de „orele de putere” personale, acest fapt fiind posibil prin faptul că tehnologia le va putea dezvălui intervalelede performanță maximă pentru ei
Un nou val de aplicații, precum și ascensiuneaaccesoriilor smart, le vor permite oamenilor să înțeleagă la ce ore sunt mai productivi, de cât somn au nevoie și când este momentul să se odihnească, fapt ce le va permite acestora să se organizeze în funcție de cele mai productive ore ale zilei.
„Pentru ca oamenii să atingă un nivel de bunăstare cât mai ridicat, pe piață va apărea o nouă generație de aplicații și dispozitive. Astfel, ei vor putea afla momentele în care pot fi cel mai productivi și eficienți și când au nevoie de o pauză pentru a-și limpezi mintea,”a declarat Lisa Clavenna, Head of Innovation, Samsung Europa.
Tehnologia este capabilă să transforme programele de lucru, ajutând astfel la reducerea timpului de lucru, prin eficientizare. Potrivit unui studiu Samsung realizat în acest an, care a implicat 4.500 de angajați, trei sferturi din cei intervievați au mărturisit că se ocupă de lucruri personale în timpul de lucru (75%) și de asemenea, își asumă sarcini de lucru în timpul liber (77%).Aproape patru din zece participanți susțin că acest lucru îi ajută să rezolve mai multe în același timp de lucru. 32% dintre aceștia consideră că acest fapt îi ajută să își coordoneze mai bine sarcinile persoanale și în același timp, să fie mai puțin stresați.
„În 2015, credem că viețile personale și profesionale ale oamenilor vor continua să se mixeze. Companiile vizionare, susținute de tehnologia avansată a telecomunicațiilor și tehnologia flexibilă, vor regândi abordarea locului de muncă modern,” a declarat Lisa Clavenna.
Tehnologia virtuală și folosirea inovatoare a ecranelor vorconduce la o nouă generație de magazine digitale, permițându-le retailerilor să își depășească barierele legate de spațiu sau chirie
Nu putem nega faptul că modul tradițional de comerț afost puternic afectat de multele canale noi de cumpărături, însă, conform grupului PwC, în prima jumătate a anului 2014 s-au închis zilnic 16 magazine în Marea Britanie.
Spațiile comerciale premium au, de obicei, o chirie scumpă, fiind adesea nu foarte spațioase, drept urmarecomercianții au fost nevoiți să fie cât mai inovatori în modul în care își afișează produsele, folosind pereti extensibili cu ecrane interactive sau tablete.
Magazinele de tip pop-up nu au arătat până acum semne de dispariție, și sunt pe cale de a deveni virtuale, permițându-le cumpărătorilor să achiziționeze produse în orice moment, din diverse locuri. De asemenea, realitatea virtuală va intra în zona de retail, oferindu-le cumpărătorilor tururi virtuale ale produselor pe care vor să le cumpere, precum mașini sau vacanțe. În plus, tehnologia le va oferi retailerilor posibilități variate de a-și antrena personalul.
Sistemele automate de acasă vor trece de la „geek” la „chic”, datorită unei îmbunătățiri substanțiale a experienței de utilizare
Doi din cinci oameni au deja diverse tipuri de sisteme automate acasă, aerul condiționat și încălzirea (22%) și sistemele de divertisment ( 16%) fiind cele mai populare.
În perioada următoare, tot mai mulți oameni își vor automatiza casele, acest lucru devenind mai ușor de realizat. Îmbunătățind experiența consumatorului, automatizarea va deveni o metodă ușoară și eficientă pentru controlul aparatelor electrocasnice. Convergența va deveni mai complexă și mai ușor de folosit, datorită serviciilor precum SmartThings – o platformă deschisă pentru controlarea acestor dispozitive.
SmartThings le va permite consumatorilor să își transforme casa într-una smart, controlând toate aceste dispozitiveprin aplicațiile de pe telefon.
Fiecare copil care se va naște în următoarele 12 luni va învăța programarea ca materie de bază, alături de literatură și matematică
Comisia Europeană estimează că vor exista 900.000 de posturi vacante în domeniul IT&C până în 2020. În jur de 90% din totalul locurilor de muncă din 2015 vor implica cel puțin unele competențe digitale.
Guvernele recunosc că aptitudinile IT au devenit o necesitate fundamentală și vor introduce programarea în programele școlare. Marea Britanie a introduso nouă materie în cursul acestui an academic, în cadrul căreia copii în vârstă de 5 ani vor învăța bazele programării. De asemenea, Estonia a început deja de câțiva ani în urmă să-i învețe pe copii programare.
Samsung preconizează că, începând cu 2015, aceste inovații vor deveni treptat norme dacă mediul de business, cel educațional și cel guvernamental vor lucra împreună pentru a răspândi aceste competențe în Europa. Pe termen lung, aceste tendințe vor contribui la creșterea importanței stagiilor de practică, întrucât mediul business va beneficia de tineri care dețin deja cunoștințe digitale valoroase. În urma nevoii de angajați cu astfel de cunoștințe, școlile intensive de programare vor fi tot mai multe,ajutând angajații să învețe programare mai rapid. Deja, instituțiile de învățământs-au aliniat acestei tendințe, oferind o lună intensă de cursuri de programare.