Ca de obicei, discuția despre oportunitatea unei relaxări fiscale este acaparată de politicieni, economiști angajați politic sau cu aspiratii politice sau jurnaliști. Dar politica macroeconomică este mult prea importantă pentru a fi decisă de interese personale sau de amatori.
În aceste zile, există două opinii, ambele greșite, despre impactul unei relăxari fiscale. Pe de-o parte, guvernul prezintă un program fiscal care are multe părți bune, dar și câteva părți care subminează efectul părților bune. Astfel, beneficiile pentru economie pe termen lung și termen scurt sunt supraestimate. Pe de altă parte, opoziția prezintă programul propriu de relaxare fiscală. Acest program nu are detalii referitoare la impact pe termen mediu și lung și atunci nu avem cum să știm ce așteptări are opoziția de la acest program.
Opoziția spune despre programul guvernului că este o bombă fiscală (citez din memorie), iar guvernul spune despre programul opoziției că va submina creșterea economică (interpretarea mea).
Asta înseamnă să ai politcieni care să discute despre relaxarea fiscală. Dacă cetățenii iau de bune aceste opinii, atunci relaxarea fiscală nu este niciodată o soluție.
Cum se uită macroecononimiștii la acest subiect? Cel mai importat lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că politica fiscală nu acționează în vid. Există constrângeri interne, dar și externe.
Impactul politicii fiscale în economie, multiplicatorul fiscal, este determinat în primul rând și în cea mai mare parte de deciziile de politică monetară. În cele mai multe cazuri, multplicatorul fiscal este zero. De exemplu, dacă politica fiscală se relaxează, scad taxele și sau cresc cheltuielile publice, efectul acesor decizii depinde de cum interpretează banca centrală INDEPENDENTĂ efectul pentru inflația pe termen mediu și lung. Dacă această relaxare crește inflația, prin diferite canale, pe termen mediu și lung, atunci banca centrală INDEPENDENTĂ reactionează printr-o politică monetară restrictivă, anulând efectele relaxării fiscale.
Istoria recentă a economiei oferă două exemple unde politica monetară a ajutat politica fiscală. În 2006 și 2007, politica monetară relaxată a multiplicat efectele relaxării fiscale din 2005, iar în 2008 și 2009 politica monetară restrictivă a amplificat efectele negative ale politicii fiscale restrictive. În ambele cazuri, o politică monetară care să se opună relaxării și, mai apoi, restrictivității politicii fiscale era mai indicată.
Astfel, multplicatorul fiscal are tendința să crească atunci când relaxarea fiscală are loc concomitent cu relaxarea politicii monetare. Pentru bunăstarea economică pe termen lung, este nevoie ca acest lucru să fie o coincidență. Politica monetară să fie într-un moment de realxare pentru că inflația este scăzută și nu pentru că vrea să susțina politica fiscală din motive politice.
România se află astăzi într-un astfel de moment. Politica monetară a intrat într-un ciclul pronunțat de relaxare monetară în vara lui 2012. Având în vedere evoluția inflației relativ la țintă, acest ciclu va continua cel puțin 12 luni. De aceea, este vital ca relaxarea fiscală să aibă loc cât mai repede posibil și să nu fie amânată. De fapt, pentru un impact maxim, relaxarea fiscală trebuia să înceapă în vara lui 2012. Anul 2015 și, poate, prima parte din 2016 reprezintă ultimul tren pentru un efect maxim al relaxării fiscale.
Dar ce fel de relaxare fiscală are cel mai mare impact pentru economie? Creșterea invesțiilor și a cheltuielilor publice influențează direct pe termen scurt cererea agregată, dar efectele pe termen lung sunt subminarea dezvoltării unui sector privat puternic și independent, datorie publică mai mare și perspective de creștere pe termen lung mai mici. Reducerea de taxe pentru forța de muncă și pentru capital ajută venitul disponibil și invesțiile în sectorul privat, dar mai ales pe termen mediu si lung. Dintre cele două, prefer varianta doi din două motive. Primul, reducerea taxelor pentru forța de muncă și capital îmbunătățește perspectivele de creștere ale economiei pe termen lung. Al doilea, acest tip de stimulare fiscală depinde mai puțin de ajutorul politicii monetare, astfel efectul se va simți și atunci când politica monetară va trece la condiții restrictive.
O politică fiscală al carei impact să fie maxim pentru creșterea economică trebuie să combine reducerea taxelor pentru forța de muncă și pentru capital, să prevadă menținerea/reducerea cheltuielilor publice și să țină cont de condițiile monetare actuale și, pe cât posibil, de cele viitoare. Nu este un lucru simplu, dar nimeni nu a spus că este ușor să ai grijă de finanțele unei țări. Așteptările noastre de la cei care decid trebuie să fie foarte mari. Dupa 2012, s-au creat condițiile perfecte ca o relaxare fiscală în parametrii celei descrise mai sus să aibă impact maxim. Această șansă va dispărea după jumatatea lui 2016. De aceea este nevoie să decidem și să implementăm cât mai repede un program de relaxare fiscală.
