S-a întâmplat însă un lucru paradoxal: dintr-o dată, o euforie ciudată a cuprins pe toată lumea – consumatori, investitori, bancheri, lideri de firme – astfel încât orice deznodământ vag pozitiv sau neutru pentru economie a fost privit cu maxim optimism, în timp ce evenimentele negative au fost pur și simplu ignorate de „piață“. Astfel că încrederea în economie a devenit tot mai mare și s-a auto-întreținut în majoritatea timpului, iar atunci când realitatea nu a corespuns așteptărilor prea optimiste a fost ignorată.

Un 2018 fără alegeri majore, cu un ISIS decapitat și destule șanse ca dezastrele naturale să fie mai reduse ca număr și impact, pare a fi destinat creșterii economice globale de neoprit. Aceasta este partea de „totul“ din titlu.

În schimb, dacă doar una dintre „bombele“ anului 2017 sau o alta nou apărută va exploda cu suficientă putere în 2018, este posibil ca mediul de afaceri să aibă o mare surpriză neplăcută și să își schimbe dispoziția cu rapiditate. Brexit-ul rămâne un factor de mare incertitudine pentru Europa, iar nevoia băncilor centrale de a ieși (sau nu, prelungind artificial o situație de politică monetară absurdă) din „quantitative easing“ este un exercițiu în care nu există experiență la nivel teoretic. Europa unită scârțâie din toate încheieturile, deciziile politice sunt tot mai greu de luat din pricina curentelor naționaliste tot mai puternice, în timp ce diferențele dintre economiile naționale pare că s-au accentuat în perioada de revenire economică recentă. Riscul ruperii UE este mai mare ca oricând, dacă cetățenii UE nu vor înțelege că integrarea înseamnă creșterea nivelului general de trai în țările „sărace“ ale Uniunii, plătită de clasa de mijloc și săracă din țările „bogate“ – în special datorită liberei circulații a forței de muncă și tendinței de reducere a costurilor de către firme, pentru munca (ne)calificată. 

România își găsește un loc aparte în situația economică internațională. Cu o creștere economică de invidiat, ar trebui să fim vedetă Europei. Dar avansul PIB este forțat prin măsuri populiste: creșteri de salarii în sectorul public și pensii, reduceri aparențe de taxe (căci în realitate, taxele sunt doar „redistribuite“ între contribuabili) au generat o creștere a consumului. În schimb, investițiile și atmosfera în mediul privat s-au deteriorat puternic, ca și serviciile publice de bază. Toate acestea vor conduce la scăderea competitivității României în viitor. Dacă adăugăm un mediu politic ambiguu, pare să fim într-o situație similară celei din 2008, înainte de începutul crizei economice. Putem avea noroc, iar contextul economic internațional să rămână favorabil, caz în care vom continua să fim – în mod nemeritat în opinia mea – printre exemplele pozitive ale UE, beneficiind de faptul că în alte țări ale Uniunii derapajele politice sunt și mai accentuate sau creșterea economică (sustenabilă în cazul lor) este anemică. Sau, dacă mediul economic internațional se va tensiona suplimentar în 2018, să ne trezim într-o situație mai rea decât în 2008 – 2009, fără să fi învățat nimic din lecția crizei de acum un deceniu.

Articol realizat de Dragoș Cabat, managing partner Risco

Acest articol a fost publicat în Top 300 Cei mai bogați români, ediția 2017, publicație disponibilă la chioșcuri începând cu 4 decembrie 2017