Românii se vor prezenta de două ori să voteze în 2019, o dată în luna mai pentru a-şi trimite reprezentanţii în Parlamentul European şi încă o dată, la final de an, pentru a alege preşedintele României.
Actualul şef al statului, Klaus Iohannis, este primul care a intrat în cursa pentru Cotroceni.
Românii se vor prezenta prima oară la secţiile de vot în luna mai, pentru a-şi alege eurodeputaţii, scrie Mediafax.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a evitat recent să spună care este ţinta pe care o are partidul la alegerile europarlamentare, afirmând că nu este „Mama Omida”, însă a menţionat că liderii formaţiunii vor face analize şi vor vedea care este situaţia.
Cel mai probabil, cea care a deschis lista în urmă cu cinci ani şi care deţine în prezent funcţia de comisar european, Corin Creţu, nu va mai obţine un loc eligibil pentru Parlamentul European, după ce a fost criticată în ultima perioadă de liderii partidului. Pe listă social-democraţilor s-ar putea afla însă actualul vicepreşedinte al PE Ioan Mircea Paşcu, liderul eurodeputaţilor PSD, Dan Nica, precum şi Victor Boştinaru.
În cursa internă a liberalilor s-au înscris mai mulţi lideri ai partidului, dar şi doi dintre foştii preşedinţi, respectiv Crin Antonescu şi Vasile Blaga.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu este sigur dacă fostul lider al partidului, Crin Antonescu, va fi pe o poziţie eligibilă pentru alegerile europarlamentare. El a mai spus că sunt 49 de liberali înscrişi în listă, iar fiecare ”are şansa lui”.
Pentru lista PNL şi-au mai depus candidaturile, printre alţii, Siegfried Mureşan, Dan Motreanu, Daniel Buda, Gheorghe Falcă şi Mircea Hava.
Lista PMP va fi deschisă, potrivit unor surse din partid, de fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a declinat propunerea partidului. Băsescu a respins ideea de a candida doar pentru a ajuta partidul, ca apoi să renunţe la mandat.
USR este primul partid care şi-a stabilit, la sfârşitul lunii noiembrie, lista finală a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2019, în urma unui scrutin intern.
Cristian Ghinea se află pe primul loc al candidaţilor USR la europarlamentare, în cadrul votului intern fiind ales cu 13.662 de puncte acordate de membrii formaţiunii. Pe locul doi se află Clotilde Armand, urmată de Nicolae Bogdănel Ştefănuţă.
Totuşi, liderul partidului, Dan Barna, nu a exclus o listă comună cu formaţiunea politică a fostului premier, Dacian Cioloş.
Tot în 2019 vor avea loc şi alegerile prezidenţiale. Primul care şi-a anunţat candidatura pentru Palatul Cotroceni a fost Klaus Iohannis, care a anunţat, pe 23 iunie, că este hotărât să candideze pentru încă un mandat de preşedinte al României.
”Vreau să vă comunic acum, aici în această dimineaţă frumoasă: sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de preşedinte al României”, a spus la Sibiu Klaus Iohannis.
Deşi nu au exclus niciodată intenţia de a-l contracandida pe actualul şef al statului, preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ar putea candida ori din partea alianţei celor două formaţiuni politice, ori separat.
Liviu Dragnea a afirmat, întrebat despre o candidatură la alegerile prezidenţiale, că nu respinge nicio variantă, „nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva”. Preşedintele PSD a precizat că trebui să fie în coaliţie o concluzie, într-un timp rezonabil, că trebuie să fie candidat unic.
La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, declara că se gândeşte “serios” la posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2019, dar a adăugat că nu a luat încă o decizie în acest sens