2021, anul falimentului! Zeci de mii de afaceri au fost închise în România

pandemie

Sursa: Dreamstime

Criza economică provocată de perioada epidemică a afectat un număr semnificativ de companii din România. Doar în primele zece luni ale acestui an, peste 50 de mii de firme au fost radiate la nivel național. Procentul afacerilor care şi-au pus lacătul pe uşă a crescut faţă de anul precedent.

În curând vom intra în Noul An, însă mai avem de așteptat o lună de zile până la finalul lui 2021, an în care falimentul s-a impus în rândul proprietarilor de afaceri și al investitorilor.

Doar până în octombrie, pe teritoriul României, au fost radiate peste 50 de mii de firme.

Cu aproape 30% mai multe firme au intrat în faliment faţă de perioada similară din 2020

Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul total al companiilor închise în 2021 este de 52.757.

În acest an, numărul radierilor la nivel național a crescut față de anul precedent. În 2020, între ianuarie și octombrie, au fost consemnate 41.119 de firme închise. Astfel că, după un calcul simplu, în 2021 numărul radierilor a crescut cu 28% comparativ cu 2020.

Falimentul a afectat cel mai mult antreprenorii din București, unde au fost întregistrate 8.606 de radieri. Pe locurile următoare în clasamentul celor mai falimentare județe din țară se află Timiș, Constața și Cluj. În rândul timișorenilor s-au înregistrat 2.396 de radieri. Pe litoral au fost 2.330 de închideri, iar în Cluj 2.250.

În Capitală s-a observat o creștere de 29,4% a închiderilor comparativ cu ianuarie – octombrie 2020. În Timiș, creșterea a fost de 33,71%. În Constanța s-a înregistrat un plus de 28,16%, iar în Cluj de 17,99%.

De asemenea, creșteri semnificative s-au înregistrat și în: Alba (plus 68,71%), Covasna (plus 52,6%), Dâmboviţa (plus 45,54%), Ialomiţa (plus 46,45%) şi  Vrancea (plus 57,56%).

Județele cele mai puțin afectate

Regiunile din țară în care s-au înregistrat cele mai puține radieri sunt: Ialomiţa cu 413 închideri, Covasna cu 441 de falimentări și Călărași cu 457 de dizolvări.

În ciuda acestui fapt, chiar și în aceste trei județe s-a resimțit o creștere spre deosebire de anul precedent. În Ialomița este o creştere cu 46,45%, în Covasna este un plus de 52,60%, iar în Călăraşi este un plus de 36,01%.

Domeniile afectate de radieri

Numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în:

– comerţul cu ridicata şi cu amănuntul;

repararea autovehiculelor şi motocicletelor: 14.611 închideri (31,15% mai mult față de 2020);

construcţii: 4.888 falimentări (27,42% plus comparativ cu 2020);

– activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice: 4.427 radieri (un plus de 26,27%);

– industria prelucrătoare: 4.253 dizolvări (plus 26,84%).