Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că 2025 trebuie să fie chiar mai bun, estimând că numărul kilometrilor de autostradă și drum expres deschiși circulației în acest an va ajunge la aproximativ 250 de kilometri anual, un ritm care trebuie menținut și în anii viitori.

Sorin Grindeanu spune că România va avea un total de aproximativ 250 de kilometri de autostradă

De asemenea, Grindeanu a subliniat că, până la sfârșitul anului 2025, România va avea un total de aproximativ 250 de kilometri de autostradă, ceea ce va influența semnificativ modul în care se va circula în țară.

În ceea ce privește progresele din 2025, ministrul a anunțat că, în vara acestui an, se preconizează deschiderea unui număr de aproximativ 100 de kilometri de drum de mare viteză, iar restul de 150 de kilometri vor fi deschiși până la sfârșitul anului.

„Dacă vorbim de zona rutieră, anul 2024 a fost cel mai bun an din istoria noastră pe această zonă, aproape 200 de kilometri de autostradă şi drum expres daţi în circulaţie. 2025 trebuie să fie mai bun. Trebuie să ne ducem pe la 250 de kilometri şi trebuie menţinut acest ritm de 250 de kilometri şi pentru la anul şi pentru anii viitori.

Dar, cum ar zice un fost clasic în viaţă, pas cu pas. Eu spun lucrul ăsta pentru că 250 de kilometri sau în jurul acestui număr de 250 de kilometri de autostradă vom fi la sfârşitul anului 2025. E un lucru care se va vedea în modul în care se va circula în România”, a afirmat ministrul într-o conferinţă.

camioane masini autostrada
SURSA FOTO: Dreamstime

Printre tronsoanele rutiere care urmează să fie inaugurate se numără Lotul 3 din Autostrada A0 Sud

Printre tronsoanele rutiere care urmează să fie inaugurate se numără Lotul 3 din Autostrada A0 Sud, restul de 10 kilometri din drumul expres de la Albota până la intrarea în Autostrada A1, Lotul 2 al Autostrăzii A7 Mizil-Pietroasele, 16 kilometri din Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și drumul dintre Brăila și Galați. Totodată, în a doua jumătate a anului, sunt planificate finalizări și deschideri de tronsoane de pe Autostrada Transilvaniei și de pe Autostrada A7.

Sorin Grindeanu a subliniat că există finanțare pentru aceste proiecte și că principalul obiectiv este menținerea ritmului de dezvoltare a infrastructurii rutiere, un ritm care a fost păstrat în ultimii ani și care trebuie continuat.

„Finanţare există, nu avem probleme de a găsi finanţări. Problema este să menţinem acest ritm pe care l-am avut în ultimii ani”, a completat el.

Ministrul a fost întrebat și dacă există posibilitatea ca în următoarea perioadă traficul rutier să mai fie închis pe Valea Oltului.

„În mod direct şi fără nuanţe, da, pentru că vor fi lucrări. Am spus şi anul trecut când am asumat acea restricţionare, că n-a fost închidere, fiindcă pe timpul nopţii s-a circulat. În mod sigur, în anii viitor vor exista, sau poate şi anul acesta, vor exista asemenea restricţii. Poate nu de calibrul sau de forma în care a fost anul trecut, dar vor exista, fiindcă s-a început să se lucreze”, a răspuns el.

Acesta a precizat că săptămâna trecută a circulat cu autoturismul pe Valea Oltului şi a constatat că în zonă „a început să se lucreze şi se lucrează bine”.