A început identificarea măsurilor pentru descurajarea evaziunii fiscale
Tanczos Barna a anunţat că a analizat, împreună cu conducerea ANAF, modul în care instituţia a reuşit să atingă un procent de realizare a obiectivelor de încasare de 98,9%, ceea ce a generat un surplus de 71 de miliarde de lei faţă de încasările din 2023.
De asemenea, ministrul a precizat că a început identificarea măsurilor prin care Direcţia Antifraudă şi Autoritatea Vamală pot îmbunătăţi eficienţa activităţilor destinate descurajării evaziunii fiscale.
„Deşi e zi liberă, bugetul nu poate aştepta. Astăzi am avut mai multe întâlniri în care am discutat despre perspectivele macroeconomice pentru 2025, cu partenerii Ministerului Finanţelor”, a scris acesta pe Facebook.
Ministrul Finanțelor a declarat că, împreună cu conducerea ANAF, a analizat modul în care instituţia a reuşit să atingă un procent de 98,9% în realizarea obiectivelor de încasare, generând un surplus de 71 de miliarde de lei faţă de nivelul încasărilor din anul 2023.
„Am început identificarea măsurilor prin care Direcţia Antifraudă, respectiv Autoritatea Vamală pot creşte eficienţa activităţilor de descurajare a evaziunii fiscale”, a afirmat el.
Tanczos Barna a subliniat că anul 2025 va fi unul al solidarităţii, fiind esenţial ca statul să implementeze un control strict al cheltuielilor publice pentru a asigura o gestionare eficientă a resurselor financiare. Potrivit acestuia, reformele implementate de Guvern vor contribui la crearea unui stat mai suplu, dedicat servirii cetăţenilor şi care, totodată, va acţiona ca un partener corect pentru antreprenori.
”Trebuie să continuăm măsurile de susţinere a economiei, să menţinem nivelul investiţiilor şi să protejăm cetăţenii de creşterea preţurilor”, a conchis oficialul.
România, printre ultimele țări din UE la colectarea taxelor și impozitelor
Amintim că România se situează printre ultimele țări din Uniunea Europeană (UE) în ceea ce privește colectarea taxelor și impozitelor raportat la PIB. În 2023, veniturile fiscale adunate reprezentau doar 27% din PIB-ul țării, un procent semnificativ mai mic decât media UE, care este de 40%.
Deși au fost înregistrate unele progrese în ultimii ani în lupta împotriva evaziunii fiscale și în digitalizarea procesului de colectare, eficiența adunării veniturilor fiscale rămâne scăzută. România continuă să fie una dintre țările cu cele mai mici venituri din taxe și impozite din UE, alături de Irlanda, care beneficiază de un regim fiscal special, asemănător paradisurilor fiscale.
Comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est, România este mult în urmă. De exemplu, Polonia colectează 34% din PIB sub formă de taxe și impozite, Ungaria 35%, iar Bulgaria 31%, conform datelor furnizate de Eurostat. Mai multe puteți citi aici.