2024 a fost un an turbulent, al Dragonului, iar acum, în 2025, începem un an mai înțelept și intuitiv al Șarpelui. Ce înseamnă Anul Șarpelui explică astrologul Jaime Wright într-un articol din purewow.

Ce simbolizează șarpele

Zodiacul chinezesc datează din dinastia Qin, cu peste 2000 de ani în urmă, și are rădăcini într-un sistem de zoolatrie (sau adorare a animalelor). După cum spune legenda, Împăratul de Jad a provocat toate animalele din Regat la o „Mare Cursă”. Oricine ajungea primul la Palatul său, îi câștiga favoarea.

Spre deosebire de Dragon, care este iubit pentru că e un fel de regină a balului, Șarpele este cunoscut ca o prezență calmă printre animale. În loc să se grăbească să ajungă la linia de sosire sau să încerce să salveze un sat de secetă, șarpele s-a alăturat cursei încolăcindu-se în jurul copitei Calului.

Șarpele a terminat în spatele Calului, pe locul șase, în spatele Șobolanului, Boului, Tigrului și Iepurelui. Unii spun că Șarpele a ajuns acolo înaintea Dragonului, dar, pentru că Dragonul a făcut din sosirea lui lucru atât de important, Șarpele, mai discret, a ratat locul cinci. Șarpele este calm, introspectiv și strategic cu toate calitățile de care aveți nevoie pentru o viață plină de înțelepciune și har.

Cine sunt cei născuți în Anul Șarpelui

Zodiacul chinezesc are un ciclu de 12 ani. Anii Șarpelui include anii 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001 și 2013. Personalități publice născute în anii Șarpelui include nume ca Bob Dylan, Cyndi Lauper, Chaka Khan, Bjork, Dr. Dre, Alan Cumming.

Care este personalitatea șarpelui

Șerpii sunt vicleni, renumiți ca fiind cei mai deștepți din zodiacul chinezesc. Cunoscuți pentru calmul și eleganța lor, șerpii se strecoară prin situații sociale și se înțeleg cu tot felul de oameni. Șerpii sunt profesori și creatori, oameni de la care toți ceilalți așteaptă îndrumare. Șerpii nu sunt foarte exteriorizați, dar au o forță interioară și o ambiție nemăsurate. Deși nativii șerpi sunt oameni foarte sensibili și intuitivi, pot fi reținuți și pot părea detașați de anumite lucruri. În general, cei din zodia Șarpelui sunt inteligenți, rezistenți și cu un simț artistic foarte mare.

Ce ne așteaptă în Anul Șarpelui de Lemn

Anii Șarpelui sunt anii marilor transformări. Unii ar putea asocia schimbarea cu haosul, dar șerpii sunt stăpânii unei răsturnări mai liniștite. Acesta este un an pentru revendicarea puterii, renunțarea la atașamente și la o versiune anterioară a sinelui. Este un an pentru a face schimbări de mentalitate și pentru a vedea cum această concentrare calmă transformă realitatea din interior spre exterior.

Pe lângă animale, zodiacul chinezesc parcurge și cinci elemente diferite. Deci 2025 nu este doar Anul Șarpelui, ci Anul Șarpelui de lemn, care reprezintă creativitatea și creșterea. Anii de lemn sunt flexibili: gândiți-vă la modul în care un stejar mare se poate îndoi și se leagănă în vânt. Între viclenia șarpelui și flexibilitatea lemnului, 2025 este anul spargerii unor stereotipuri majore.

Șerpii au energie Yin (receptivă, feminină) în comparație cu energia Yang (masculină, activă) a Dragonului. Acest lucru se va simți mai ales pentru cei care s-au luptat cu turbulențele din Anul Dragonului 2024.

Deși anul acesta s-ar putea să nu fie plin de noroc și binecuvântare, șerpii sunt pregătiți pentru câteva schimbări majore în viață. Este un an al transformării și nu există niciun alt semn care să-și piardă pielea la fel ca șarpele.

Aduce noroc Anul Șarpelui de Lemn?

Există anumite simboluri, direcții și culori care sunt de bun augur pentru fiecare semn zodiacal. Acest lucru se poate aplica și celor născuți în acel semn zodiacal, dar și altor zodii timpul acelui an zodiacal. În timpul Anului Șarpelui, acestea sunt:

Culori: Roșu, Negru
Numere: 1, 8
Flori: Camelie, Orhidee
Direcție: Vest, Sud