În timp, încă de la începutul anilor `90, rând pe rând, la început câțiva, apoi din ce în ce mai mulți, cei mai mulți dintre noi am înțeles că una am crezut în acel decembrie și alta am trăit, scrie jurnalistul Mirel Curea pentru evz.ro.
Ieșirea oamenilor în stradă, mai întâi la Timișoara și mai apoi, în 21 decembrie, în București, a avut toate componentele unei explozii de furie la adresa unui regim dement, cel reprezentat de cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu. Apoi, din ziua următoare, după fuga celor doi, moment în care practic regimul căzuse, s-a întâmplat ceva îngrozitor.
M-am întrebat mulți ani, ce și când s-a întâmplat, care a fost momentul în care revolta revoluționară a fost înăbușită prin confiscare de către autorii unei lovituri de stat, temeinic pregătită din exterior. Mi-am dat răspunsul clar, doar atunci când am citit o cronologie a acestor evenimente, întocmită de procurorii militari. Am mai scris pe aceste subiect. Îl reiau, pentru că noi date certe au venit să-mi confirme că momentul în care revoluția a fost stopată, a fost acela în care mulțimea le-a strigat lui Ion Iliescu și acoliților săi „Fără comuniști!”. Noul scenariu, acela al „Diversiunii Teroriste”, s-a soldat cu moartea a 957 de români.
În jurul orelor 18.00, ale zilei de 22 decembrie, 1989, Ion Iliescu a făcut gafa monumentală de a se adresa din balconul CC, zecilor de mii de manifestanți din Piața Palatului, cu apelativul „Tovarăși!”. I-a răspuns un val asurzitor de huiduieli, după care s-a scandat fără oprire „Jos comunismul!” și „Fără comuniști!”. Apăruse pericolul ca revolta împotriva Regimului Nicolae Ceaușescu să se transforme într-o revoluție anti-comunistă pe bune, care ar fi măturat ca un uragan „emanații”.
Ca la comandă, în jurul orelor 18.30 au apărut „teroriștii”, care „trăgeau” din clădirile Palatului Regal și Bibliotecii Centrale Universitare. „Trăgeau” cu grijă mare, de fapt se auzeau doar pocnete, în timp ce balconul CC luminat de reflectoare, era plin ochi de cei care tocmai puseseră mâna pe putere. Nu cădea nimeni, nu era nimeni împușcat, repet, balconul luminat era plin de echipa lui Ion Iliescu, plus alți participanți la vodevil. Eu, împreună cu oamenii din Piață nu înțelegeam mai nimic: se auzeau pocnituri, dar nu se întâmpla nimic.
Imediat, actorul Ion Caramitru a preluat inițiativa și urcat pe un car de transmisie tv, bine luminat și el, i-a rugat pe „teroriști” să se predea: „Opriți focul! Oamenii care sunteți în Palat, nu mai trageți, este inutil. Tot poporul român e cu ochii pe voi. Singura șansă este să vă predați. Liniștiți-vă, n-aveți nici o șansă. Piața e înconjurată de armată, de tancuri, de tunuri, de mitraliere, de oameni cu mâinile goale. Liniștiți-vă! Adunați-vă, puneți-vă în două rânduri, coborâți, veți fi preluați de armată care vă va garanta integritatea corporală. Vă rog să se facă din partea armatei o delegație. Sunt 9 oameni fără uniformă, militari care să preia prizonierii. Liniștiți-vă, n-avem nevoie de panică, revoluția am câștigat-o. E păcat, Dumnezeu e cu noi. S-au primit mesaje din străinătate. Gorbaciov transmite salutările lui și simpatia pentru revoluția română.”
Astfel, ora 18.30 a zilei de 22, devine cel mai important moment al Evenimentelor din Decembrie 1989. Deslușirea motivelor pentru care „au trebuit să moară” 957 de oameni, atâția câți au pierit în urma declanșării Diversiunii Teroriste, se găsește exact în detaliile cotiturii petrecute în acele clipe.
