Peste 90% dintre români cred că există Dumnezeu, 60% cred şi în deochi, în timp ce 23% cred în extratereştri, potrivit unui studiu al Fundaţiei Soros România.
Majoritatea românilor cred că există Dumnezeu (94%), dar mai puţin de jumătate (42%) dintre aceştia acceptă viziunea dogmei creştine potrivit căreia există un Dumnezeu întrupat într-o fiinţă şi 49% văd puterea divină mai degrabă ca un spirit sau ca o forţă a vieţii, relevă studiul “Religie şi comportament religios”, efectuat de Fundaţia Soros România şi dat joi publicităţii.
În timp ce credincioşii români îmbrăţişează numeroase aspecte care provin din creştinism, un număr semnificativ cred şi în existenţa unor fenomene sau ritualuri care nu au nicio legătură cu acesta: 60% dintre respondenţi cred în deochi, în prezicători, tămăduitori, clarvăzători cred 47% dintre intervievaţi, în astrologie sau horoscop 25% dintre români, iar în extratereştri – 23%.
În acelaşi timp, 88% dintre respondenţi cred în existenţa sufletului, şi aproape 87% cred în păcat sau în existenţa Raiului.
Această abordare a fenomenului religios este vizibilă şi în atitudinea românilor faţă de unicitatea religiei. În timp ce 34% dintre respondenţi afirmă că există o singură religie adevărată, 38% dintre conaţionali acceptă că şi alte religii conţin unele adevăruri fundamentale. Pentru 18% dintre români nu există o singură religie adevărată, toate marile religii ale lumii conţinând unele adevăruri fundamentale.