Adina Ghervase, condamnată la 24 de ani de închisoare

Adina Ghervase, acuzată de săvârșirea infracțiunii de omor calificat după ce a condus cu viteză excesivă pe străzile Iașiului, pierzând controlul asupra autoturismului marca Alfa Romeo și lovind un grup de muncitori, provocând moartea a patru dintre aceștia, a fost condamnată la 24 de ani de închisoare.

Sentința include condamnarea pentru omor calificat în circumstanțe agravante, tentativă de omor calificat și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Aceasta nu este definitivă, urmând ca cazul să fie judecat de instanța de apel.

Totodată, judecătorii au luat în considerare comportamentul neobișnuit al inculpatei pe parcursul procedurilor judiciare.

Potrivit ziaruldeiasi.ro, a doua zi după accident, Adina Ghervase părăsise spitalul desculță. Aceasta a fost găsită în timp ce se plimba în parcul din fața Teatrului Național.

În iulie 2022, la o lună după arestare, a declarat în fața anchetatorilor că are 26 de ani (de fapt, avea 39 de ani), că nu are copii (de fapt, are doi), că este studentă și locuiește la cămin, dar și că nu este arestată. La începutul lunii august, a afirmat că nu își amintește ce s-a întâmplat, iar într-o altă ocazie a refuzat să dea declarații, explicând că nu vrea „să inventeze povești”.

Șoferița solicitase efectuarea unei noi expertize

Potrivit sursei citate, Adina Ghervase a solicitat inițial efectuarea unei noi expertize privind modul în care a avut loc accidentul, dar ulterior a renunțat la această solicitare. Expertiza psihiatrică a stabilit că femeia avusese discernământ la momentul comiterii faptelor. Judecătorii au remarcat și au reținut în evaluarea finală lipsa de empatie și atitudinea sfidătoare ale inculpatei.

Chiar și atunci când i s-a atras atenția să își modereze comportamentul, răspunsul său inadecvat – „Vă deranjează așa mult zâmbetul meu? Nu puteţi să vă ţineţi şedinţa?” – a subliniat în continuare aceleași trăsături de comportament nefirești, neadecvate și imature.

 

Cum a avut loc accidentul din iulie 2022

Pe data de 16 iunie 2022, cu puțin timp înainte de miezul nopții, Adina Ghervase a fost văzută de vecini plecând de acasă sub influența alcoolului.

Femeia, atunci în vârstă de 39 de ani, s-a urcat la volanul unui autoturism Alfa Romeo și a început să ruleze cu viteză excesivă pe străzile orașului, așa cum au relatat martorii și cum arată și înregistrările camerelor de supraveghere de pe traseu.

Ghervase se îndrepta cu viteză mare pe șoseaua din cartierul Păcurari, direcția fiind spre centrul orașului, și ajunsese la mai puțin de un kilometru de Biblioteca Centrală Universitară.

Într-o curbă strânsă, cu drumul îngustându-se din ce în ce mai mult, femeia a pierdut controlul volanului, lovind o clădire aflată pe marginea drumului și ricoșând în grupul de muncitori ai firmei Citadin, care lucrau pentru Primărie. Aceștia efectuau lucrări de asfaltare în jurul unei guri de canal, intervențiile fiind de obicei realizate noaptea pentru a nu perturba traficul. Zona fusese semnalizată corespunzător cu popici specifici, iar autoutilitara avea girofarul aprins, a explicat unul dintre supraviețuitori.